Irlanda îşi închide ambasade, din cauza crizei

Irlanda a decis să renunţe la câteva misiuni diplomatice care nu aduc profit ţării, considerând că diplomaţi acreditaţi în alte ţări îi pot reprezenta interesele în Iran, la Vatican şi în Timorul de Est. Irlanda răspunde astfel cerinţelor UE şi FMI de a reduce cheltuielile publice.
Romania TV
04 nov. 2011, 06:41
Irlanda îşi închide ambasade, din cauza crizei

Guvernul irlandez a anunţat joi seară închiderea din motive economice a ambasadelor sale la Vatican, Iran şi biroul din Timorul de Est.

„Pentru a răspunde obiectivelor programului Uniunii Europene (UE) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a reduce cheltuielile publice la un nivel viabil, Guvernul a fost nevoit să facă reduceri în numeroase servicii publice”, a explicat Ministerul irlandez de Externe într-un comunicat.

Ministerul se referă la un plan de salvare de la UE şi FMI, în valoare de 85 de miliarde de euro, de la sfârşitul lui 2010.

„Cu un imens regret şi o mare reţimere, Guvernul a hotărât să închidă ambasadele Irlandei la Vatican, în Iran şi Biroul său de reprezentare în Timorul de Est”, se arată în comunicat, care adaugă că „niciun sector de cheltuieli al Guvernului nu este ocolit” de economii.

Hotărârea a fost luată după o examinare a situaţiei ambasadelor, în funcţie de relaţiile economice ale ţărilor respective cu Irlanda.

„Chiar dacă ambasada de la Vatican este una dintre cele mai vechi misiuni, ea nu prezintă niciun raport despre investiţii. Guvernul apreciază că interesele irlandeze pe lângă Vatican pot fi reprezentate de un ambasador nerezident”, se precizează în comunicatul ministerului.

Totuşi, hotărârea de închidere a ambasadei irlandeze la Vatican intervine într-un moment în care relaţile între cele două state sunt tensionate. Dublinul reproşează Vaticanului că a muşamalizat cazuri recente de pedofilie în Irlanda.

În Iran, unde Irlanda are o ambasadă încă din 1976, „volumele comerciale” cu această ţară „nu sunt la înălţimea aşteptărilor”, a explicat Dublinul, pentru a-şi justifica hotărârea.

De asemenea, Biroul diplomatic din Timorul de Est, deschis în 2000 pentru gestionarea unui program de ajutor bilateral, va fi închis, acest mic stat „înregistrând progrese substanţiale” de la proclamarea independenţei, în 2002. „Ambasadorul nostru în Singapore va continua să fie acreditat în Timorul de Est”, a precizat Dublinul.

 

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Motivul pentru care nu trebuie să bei cafea sau ceai în avion. Te vei gândi de două ori înainte să mai faci asta
Capital.ro
Apare TAXA pe carbon. E un acord istoric. Cine o va plăti
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Uniformele, obligatorii în școli. Propunerea îi revoltă pe părinți: „Va ieși scandal”
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Fel de mâncare tradițional popular mortal. În fiecare an mor aproximativ 20.000 de oameni
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Florin Salam a întrecut orice limită! După ce şi-a pierdut nevasta şi copiii, s-a aflat şi ce i-a făcut lui Tzancă Uraganu
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu că pot risca sancțiuni drastice
Capital.ro
Adio, doamnă! S-a stins marea actriță. Toată lumea a iubit-o pe legendara regină
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 metri liber la Jocurile Olimpice cu cel mai bun timp
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!