Realizatorul TV Cătălin Striblea a publicat pe blogul personal un fragment din emisiunea „Ultima Oră”, realizată în urmă cu doi ani, în care „Robert nega, așezat și rațional, orice legătură cu Ministerul Apărării”.
„Acum va trebui să ne explice când a spus adevărul. Eu cred că ceea i s-a întâmplat lui Robert este un pas dintr-un scenariu mai mare. Care sunt următorii pași vom vedea. Cine este ținta? Funcție de tabără, politicienii îți vor spune fie Iohannis, fie Ponta. Cine știe cu adevărat? Foarte puțini, probabil.
De ce a acceptat Robert Turcescu să facă jocuri dincolo de limita profesiei? Doar el poate răspunde. Dincolo de asta există și câteva certitudini.
Robert Turcescu și-a încheiat singur cariera. Nu știu cum se va putea întoarce. Îl va mai crede lumea?
Dezvăluirea, adevărată sau nu, aruncă o umbră peste întreaga presă și așa lovită de o mulțime de tare. Cine mai e? Dacă un vârf face așa ceva, cum sunt ceilalți?„, scrie Striblea.
Potrivit jurnalistului, campania electorală s-a mutat masiv din zona interesului public în zona intereselor unor organizații greu de pătruns și controlat.
„La finalul de mandat al unui președinte puternic, în subsol lucrurile se reașează. Și nu o înghit pe aia cu patrioții. Organizațiile astea sunt ca și România. Tot cetățeni români sunt acolo. Și ei trebuie să fi fost loviți de corupție, arivism, carierism sau slabă pregătire. Cred că de data asta au mers prea departe.
Președintele nu-și respectă mandatul anunțând cu darea în vileag a unor ofițeri. Dar asta înseamnă și că unii de prin servicii nu îl mai ascultă. Și, strigător la cer, șeful SIE strânge semnături pentru candidatură fiind în funcție. Așa încălcare a normelor democratice nu am văzut încă”, mai scrie Striblea.
Robert Turcescu a confirmat, la B1 TV, că postarea apărută duminică pe blogul său precum că a fost ofiter acoperit. El a mai spus că „mărturisirea” este scrisa de el, ca documentele sunt reale si ca acum se simte eliberat si fericit. Ministerul Apărării Naţionale sau o altă instituţie abilitată nu au confirmat sau infirmat „spovedania” lui Robert Turcescu.
„Este vorba despre o marturisire publica, la care inca reflectez. Sunt dispus oricand voi fi chemat in fata judecatorului sa dispun de aceste documente si sa spun ce stiu despre aceste documente. (…) Sunt documente reale, le am in casa mea. Eu nu vreau sa fac o discutie acum daca documentele sunt reale sau nu, daca au existat in ce context, cum s-au facut pentru ca nu suntem la o judecata publica.
Nu am trait o eliberare mai mare, o sarbatoare mai mare, nu am auzit lucruri mai frumoase in sufletul meu decat astazi dupa ce m-am eliberat de povara asta. Intr-un fel sau altul mi-am dat seama ca e necinstit, ca nu pot sa va mai mint, ca trebuie sa marturisesc. Eu nu mai pot sa traiesc asa. Astazi va spun, din moment in care m-am decis sa public aceste documente, da eu le-am pus acolo mi le acum si sunt ale mele”, a spus Robert Turcescu.
MApN REFUZĂ orice comentariu în cazul Robert Turcescu: Alte instituţii sunt abilitate să se pronunţe