O româncă, despăgubită de CEDO pentru o lucrare dentară făcută incorect

O româncă urmează să fie despăgubită cu 25.000 de euro pentru o lucrare dentară făcută incorect, a hotărât Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Iulian Tudor
24 sept. 2014, 06:37
O româncă, despăgubită de CEDO pentru o lucrare dentară făcută incorect

Petenta, în vârstă de 62 de ani, cu domiciliul în Bucureşti, a primit un tratament stomatologic, în 2001, constând într-o lucrare cu punţi şi coroane, efectuată de un medic stomatolog particular, potrivit ziaruldeiasi.ro. Ulterior, ea s-a plâns dentistului că lucrarea, o proteză mobilă, nu a fost bine făcută, că îi sângerează gingiile, are dureri şi nu poate mânca, însă medicul i-a spus că nu este nimic în neregulă cu lucrarea, ci doar trebuie fixată permanent.

În iulie 2002, femeia s-a adresat Ministerului Sănătăţii cerând să fie consultată de un expert care să determine dacă lucrarea este funcţională, în ce măsură i-a afectat dinţii şi dacă o poate purta în continuare. Plângerea a fost direcţionată către Colegiul Medicilor Bucureşti.

La sfârşitul lunii septembrie 2002, petenta a fost consultată de un alt dentist, care i-a spus că lucrarea nu a fost făcută corect, şi din cauza problmelor pe care le-a avut – gingii infectate, tăieturi, dureri -, nu este recomandat să fie fixată permanent.

Petenta a mai fost supusă unei examinări, efectuate de mai mulţi experţi de la Facultatea de Stomatologie, însă raportul nu i-a fost remis, răspunzându-i-se că acesta nu poate fi solicitat decât în cadrul unor proceduri judiciare.

În martie 2003, femeia a făcut o plângere penală, cerând un raport medical care să stabilească dacă a fost victima neglijenţei medicale şi să îi fie plătite compensaţii. Un astfel de raport a fost emis în septembrie 2003, iar pe baza lui Institutul de Medicină Legală a concluzionat că lucrarea a fost făcută inadecvat, dar că problemele de sănătate ale reclamantei au fost cauzate şi de faptul că aceasta nu a mai urmat tratament între septemrbie 2001 şi august 2003.

În martie 2011, Tribunalul Bucureşti l-a achitat pe dentistul respectiv, motivând că a fost vina reclamantei pentru problemele semnalate, deoarece a refuzat ca lucrarea să îi fie fixată permanent. Decizia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, devenind definitivă în octombrie 2011.

CEDO a constatat în acest caz că a fost încălcat articolul 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, referitor la respectarea vieţii private şi de familie, şi a dispus ca reclamanta să primească daune în valoare de 25.000 de euro şi să îi fie plătite cheltuielile de judecată în valoare de 850 de euro.

CITEŞTE ŞI: Boli şocante pe care dentiştii le observă primii

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Marea trădare a lui Meghan. Ce lovitură pentru Harry
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Vladimir Sukov intenționează să numească al 15-lea copil după un sistem de rachete
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy