„Dispus sa sacrifice orice pentru a lovi in guvernul Ponta, presedintele Basescu aduce din nou in discutie spectrul crizei economice catre care, spune domnia sa, se indreapta cu pasi fermi Romania. Iar ca argument suprem ne este servita asa-zisa crestere de taxe care ar fi determinat scaderea cu 13,8% a investitiilor straine in primele 7 luni ale anului.
Dincolo de faptul ca suna totalmente fals sa acuze guvernul de cresterea fiscalitatii tocmai o persoana care si-a asumat personal cresterea TVA cu 5 puncte procentuale, rezultatele unei economii se judeca la sfarsitul anului. E simplu sa scoti din context diverse cifre statistice si sa tragi concluzii pe baza lor, problema e ca aceste concluzii sunt, de cele mai multe ori, false.
Ori de cate ori trage semnale de alarma in chestiuni care nu tin de atributiile sale constitutionale, cum ar fi cele economice, Traian Basescu invoca interesul national si se face portavocea unui popor care a dovedit in cel putin trei scrutine ca nu-l mai vrea. In realitate insa, nu doreste altceva decat sa intretina un permanent razboi cu guvernul, un razboi pe care nu are cum sa-l castige si din care oricum nu are nimeni de castigat.
Presedintele a avut ocazia sa-si demonstreze priceperea in economie atunci cand conducea cu mana de fier guvernele PDL. Nu a reusit decat sa aduca tara in pragul dezastrului. Iar acum nu i-a mai ramas decat sa incerce sa puna piedici unui guvern care indreapta lucrurile. Care a readus economia Romaniei pe crestere, care a reintregit pensiile si salariile, care a redat demnitatea unor intregi categorii socio-profesionale, care a deblocat fondurile europene si a crescut absorbtia acestora de la 7,5% la aproape 40%.
Timpul lui Traian Basescu trece implacabil. Au mai ramas 87 de zile pana cand nu va mai putea vorbi de la pupitrul Presedintiei, cu drapelul Romaniei in spate. Va continua, probabil, sa se razboiasca cu Victor Ponta si PSD, doar ca e posibil ca din ce in ce mai putina lume sa fie interesata ce are de spus un simplu fost”, a declarat Gabriela Firea.