PROTEST în Capitală. Peste 5.000 de sindicalişti vor ieşi în stradă pe 7 octombrie

Peste 5.000 de membri ai Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa" vor participa marţi, 7 octombrie, la un miting de protest în Piaţa Victoriei, solicitând modificarea, în regim de urgenţă, a Legii Dialogului Social nr. 62/2011, a anunţat, miercuri, Bogdan Hossu, preşedintele CNS "Cartel Alfa".
Iulian Tudor
24 sept. 2014, 09:49
PROTEST în Capitală. Peste 5.000 de sindicalişti vor ieşi în stradă pe 7 octombrie

Acţiunile revendicative vor demara pe 29 septembrie a.c., prin pichetarea, între orele 10,00-12,00, a sediului Ministerului Muncii şi vor continua zilnic, de luni până vineri, timp de trei săptămâni, până vineri, 17 octombrie. În plus, în data de 7 octombrie vom organiza un miting de amploare, între orele 11,00-13,00, în Piaţa Victoriei, la care vor participa peste 5.000 de membri de sindicat. Având în vedere că solicităm modificarea unei legi cu impact social major, respectiv Legea nr. 62/2011, am solicitat sprijin şi din partea altor organizaţii sindicale, cum ar fi de exemplu Blocul Naţional Sindical sau CNSLR Frăţia. De asemenea, la miting sunt invitaţi să participe şi simplii cetăţeni, în măsura în care sunt afectaţi de prevederile Legii 62„, a spus Bogdan Hossu, potrivit Agerpres.

Acesta a precizat, totodată, că trebuie să se producă, urgent, patru modificări ale Legii Dialogului Social nr. 62/2011.

Este vorba de modificarea reprezentativităţii şi modului de aplicare universală a Contractului Colectiv de Muncă; introducerea Contractului Colectiv de Muncă la Nivel Naţional, până la dezvoltarea Contractelor Colective de Muncă sectoriale; dreptul la conflict colectiv de muncă şi – nu în ultimul rând – protejarea minimală a reprezentanţilor sindicali, care să permită construirea dialogului social şi realizarea unor relaţii de muncă negociabile între salariaţi, nu transformarea lor în sclavi moderni. Nu trebuie să uităm că peste 1,2 milioane de salariaţi din sectorul întreprinderilor mici nu mai beneficiază în prezent de niciun contract colectiv de muncă„, a mai spus Bogdan Hossu.

Potrivit preşedintelui Cartel Alfa, modificarea Legii nr. 62/2011 s-ar putea face foarte rapid, în numai două săptămâni, însă este nevoie doar de „voinţă politică”.

DailyBusiness
Când Intră în vigoare permisele digitale și ce se întâmplă cu cele fizice?
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Apariție strălucitoare a Mihaela Rădulescu pe rețele de socializare! Iată cum s-a afişat vedeta
Fanatik.ro
Când e bine să pui varza la murat, de fapt. Greșeala pe care multe gospodine o comit
Capital.ro
Ungaria, la ani lumină de România! Budapesta ne-a luat complet fața. Ungurii i-au cucerit pe toți
Playtech.ro
Doamne cât de frumoasă era Adriana Iliescu în tinerețe. Cea mai bătrână mamă din România era superbă
DailyBusiness
IGSU avertizează românii. Va ploua într-o oră cât plouă într-o lună!
Adevarul
Boris Johnson s-a gândit să invadeze Olanda în timpul pandemiei. Cum s-a ajuns la o asemenea „nebunie” şi care era planul
wowbiz.ro
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
Cel mai bun îngrășământ natural pentru roșii. Ai nevoie doar de două ingrediente ieftine
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
kanald.ro
Un TIR a intrat într-o casă, iar șoferul a rămas încarcerat! Ce a încercat șoferul să evite
Cancan.ro
Maria Campai (42 de ani) a dispărut fără urmă, după ce a plecat la o întâlnire cu un băiat de 17 ani. Ce s-a întâmplat cu ea 7 zile mai târziu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Regele Charles este în doliu: S-a tras cortina peste o comoară naţională!
StirileBZI
Morcovii ne ajută să vedem mai bine? Specialiștii contrazic tot ce știai!
Prosport.ro
El a petrecut alături de Simona Halep şi de familia lor de ziua campioanei. Primele imagini cu sportiva la 33 de ani
stirilekanald.ro
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
substantial.ro
Choi Soon-hwa, la 80 de ani, aspiră la coroana Miss Univers Coreea de Sud
MediaFlux
NATO se pregătește de RĂZBOI cu RUSIA! Planuri pentru UN TRANSPORT mare de RĂNIȚI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A început „Festivalul Cârnaților de Pleșcoi”: Andra pe scena principală