SPORURI şi fond de stimulare pentru PROFESORI, propunerea unui deputat: „Trebuie plătiţi cu salarii decente”

Şcolile ar putea avea la dispoziţie un fond de stimulare, iar cadrele didactice care au dobândit titlul ştiinţific de doctor ar putea primi un spor de 15% la salariul de bază. Sunt prevederile unui proiect de lege, care mai stabileşte acordarea unui ajutorul de deces în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate.
Iulian Tudor
25 sept. 2014, 11:36
SPORURI şi fond de stimulare pentru PROFESORI, propunerea unui deputat:

Deputatul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale Adrian Merka a depus joi o iniţiativă legislativă privind încadrarea şi salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, care prevede printre altele şi stabilirea unui fond de stimulare de 2,5% din fondul lunar de salarii.

‘Am depus spre dezbatere în Parlamentul României o propunere legislativă pentru completarea Anexei 5 din Legea nr. 63 din 10 mai 2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ.

În această iniţiativă legislativă am propus reintroducerea unui spor de 15% la salariul de bază pentru persoanele care au dobândit titlul ştiinţific de doctor, dar şi stabilirea unui fond de stimulare de 2,5% din fondul lunar de salarii, constituirea acestuia făcându-se la nivel de unitate de învăţământ, iar stabilirea beneficiarilor, de către consiliul de administraţie.

De asemenea, dorim să reintroducem ajutorul de deces în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate, din bugetul asigurărilor sociale de stat, acesta urmând să revină celor îndreptăţiţi’, a declarat deputatul Adrian Merka, potrivit unui comunicat remis Agerpres.

Deputatul susţine că nu se poate face învăţământ modern şi performanţă cu profesori demotivaţi, iar aceştia trebuie plătiţi cu salarii decente şi remuneraţi pe măsura muncii lor.

CITEŞTE ŞI MAI MULŢI BANI pentru profesori. ANUNŢUL ministrului Educaţiei, Remus Pricopie

 

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Orașul din România unde cumperi un apartament cu 2 camere la doar 7.000 de euro. Ajungi imediat în centru, ai supermarket și restaurante aproape
Capital.ro
Niculina Stoican este în doliu: E primul răsărit fără matale MĂICUȚĂ
Playtech.ro
Oana Roman i-a deschis DOSAR PENAL lui Marius Elisei. De ce se războiesc părinții Isabelei
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
WhatsApp introduce o funcție senzațională. Totul se schimbă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Limba romani a apărut pe Google Translate! Ce variantă a acestei limbi a fost aleasă de Inteligența Artificială
Capital.ro
România, o mare forță a lumii. Giganții planetei bat la ușa noastră: Un foarte mare plus
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
substantial.ro
Daniel Tudorache, condamnat la trei ani și jumătate de închisoare în „Dosarul diamantelor”
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'