Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au efectuat, joi dimineaţă, percheziţii la Primăria Izvoarele, judeţul Giurgiu, şi la domiciliul primarului, într-un dosar de trafic de influenţă. După percheziţii, primarul comunei, Alin Stanciu, a fost adus la DNA. Ulterior, procurorii au decis reţinerea primarului din Izvoarele şi prezentarea lui în faţa magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă.
Potrivit unui comunicat al DNA, în iulie 2013, ca urmare a unui control efectuat de către funcţionari ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la o societate comercială, s-au stabilit în sarcina acesteia obligaţii de plată totalizând aproximativ 99 milioane lei, constând în peste 74,5 milioane lei TVA suplimentar, peste 13 milioane lei dobânzi/majorări de întârziere şi peste 11 milioane lei penalităţi de întârziere.
„Pentru a încerca să înlăture consecinţele negative ale acestui control, martorul denunţător, un apropiat al persoanelor din conducerea firmei respective, s-a deplasat în judeţul Giurgiu, unde, printr-un intermediar, a luat legătura cu inculpatul Stanciu Alin – Bănică. Imaginea de persoană cu influenţă a primarului din comuna Izvoarele era fundamentată pe informaţia publică potrivit căreia, acesta fusese şeful de campanie al unui fost ministru, la alegerile parlamentare din anul 2012”, se arată în comunicat.
Procurorii susţin că, Alin Stanciu i-a spus martorului denunţător că problema ‘poate fi rezolvată’, deşi situaţia este foarte dificilă, însă, pentru a o soluţiona, este nevoie de plata unei sume de 200.000 euro, din care 50.000 euro trebuie remişi în aceeaşi zi, lucru care de altfel s-a şi întâmplat.
„Pentru a determina martorul denunţător să accepte plata imediată a celor 50.000 euro, inculpatul Stanciu a afirmat că soluţia constă în intervenţia lui la persoane cu putere de decizie din cadrul Direcţiei Generale Mari Contribuabili a ANAF care, în schimbul banilor ce le vor fi remişi, vor dispune un nou control fiscal la firma respectivă, ale cărui concluzii vor fi diametral opuse celor ale inspectorilor care luaseră măsuri împotriva societăţii”, mai precizează DNA.
Sursa citată menţionează că întrucât primarul nu şi-a respectat promisiunile, după trecerea unui interval de câteva săptămâni de la primirea sumei de 50.000 euro, martorul denunţător a insistat să se întâlnească cu acesta, pentru a-l chestiona în legătură cu stadiul lucrurilor.
„După ce iniţial inculpatul s-a eschivat, în cele din urmă a acceptat să se întâlnească cu martorul denunţător, pe care, pentru a-i crea impresia că se ocupă de problema respectivă, l-a condus la un avocat care ar mai fi avut succes în demersuri juridice similare. Inculpatul i-a explicat martorului denunţător că avocatul va redacta o contestaţie împotriva concluziilor Raportului de Inspecţie Fiscală”, au mai constatat anchetatorii.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.