Bărbatul, în vârstă de 34 ani, căsătorit cu doi copii în întreţinere, are ocupaţia de vulcanizator, cu vechime de 15 ani şi trei luni la locul de muncă şi în ocupaţie, potrivit Agerpres.
„După terminarea lucrărilor de amenajare a aliniamentului pentru prelungirea tansportorului cu bandă T101, deserventul, în timp ce se retrăgea cu buldozerul spre locul de parcare a trecut peste picioarele vulcanizatorului care se afla întins pe sol, consecinţele accidentului fiind fractură deschisă gambă stângă şi degete picior drept„, a afirmat Gheorghiţă Cusma.
Accidentul urmează să fie cercetat de o comisie cu atribuţii specifice de la nivelul societăţii.
Potrivit directorului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, bărbatul a fost adus în primă fază la Spitalul Motru, dar din cauza rănilor grave s-a luat decizia transferării acestuia la Spitalul Numărul 1 Craiova.