Traian Băsescu: Nu văd niciun impediment să organizăm un referendum pe tema republică-monarhie

Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis, sâmbătă, reprezentanţilor PNŢCD, că problema republică sau monarhie va putea fi discutată la un moment dat şi că nu vede niciun impediment să fie organizat un referendum naţional pe această temă.
Ionela Marcu
27 sept. 2014, 11:46
Traian Băsescu: Nu văd niciun impediment să organizăm un referendum pe tema republică-monarhie

Prezent, sâmbătă, la Congresul extraordinar al PNŢCD de la Poiana Braşov, preşedintele Traian Băsescu le-a mulţumit reprezentanţilor acestui partid pentru sprijinul de la referendumul din 2007 şi la alegerile din 2009, dar şi la suspendarea din 2012.

„Ştiu că în sufletul dumneavoastră este o întrebare: cum să fim împreună? (..) Eu sunt un republican, dumneavoastră sunteţi monarhişti. Am vrut să ştiţi că ştiu acest lucru şi că, probabil în perioada după prezidenţiale, va trebuie să discutăm cinstit”, le-a transmis şeful statului reprezentanţilor PNŢCD.

El a precizat că a deschis acest subiect pentru a sublinia că, deşi sunt extrem de multe lucruri care îi leagă din punct de vedere al statului de drept, ştie că este un subiect care îi desparte, dar care „s-a dovedit a nu fi mai putenic decât ideea de stat de drept”.

CONFESIUNI de weekend. Băsescu: Nu mi-au predat DELFINII politica. Udrea: Nu ştiu dacă voi fi REGINA României

„Aş spune că şi unii şi alţii susţinem acel capitalismul popular care înseamnă o şansă pentru fiecare. Problema republică sau monahie cred că va putea fi discutată la un moment dat şi, de ce nu, nu văd niciun impediment, dacă şi unii şi alţii vom avea curajul, să o şi tranşăm, să organizăm un referendum naţional pe această temă„, a declarat Băsescu.

Ideea preşedintelui a fost primită cu aplauze de participanţii la Congresul PNŢCD, iar şeful statului a ţinut să precizeze că, dacă nu ar fi venit cu această idee, este convins că apoi ar fi gândit toţi: „Băsescu a venit, dar nu ne-a spus ce ne durea”.

Traian Băsescu AMENINŢĂ cu noi DEZVĂLUIRI: O să vină momentul să le spun numele VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a mai afirmat că întotdeauna a considerat că ieşirea PNŢCD din Parlament este „o dispariţie care trebuie remontată, prin revenirea în spectrul politic şi în dezbatarea publică”.

El a mai spus că a făcut eforturi, la un moment dat, să pună cap la cap cele trei fracţiuni din PNŢCD, încercând să găsească o formulă care să readucă partidul pe scena politică, dar, din păcate, nu a reuşit.

Băsescu a adăugat că, în opinia sa, „PNŢCD trebuie să revină, el însuşi, cu grup parlamentar, cu poziţia pe care tradiţional a avut-o legat de statul de drept”.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Târgul de Crăciun de poveste din România, care e deschis doar 2 zile. Se află într-un loc idilic, dar puțină lume știe de existența lui
Capital.ro
Călin Georgescu a profețit sfârșitul. România se scufundă: Va fi un Uragan!
Playtech.ro
BREAKING NEWS: Klaus Iohannis a desemnat noul premier
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Chefi la cuțite, 22 decembrie 2024. Trei concurenți au fost eliminați. Cum au reacționat jurații: ”Se năruie echipa”
Spynews
Horoscop luni, 23 decembrie 2024: Taurii vor avea zile încărcate
Evz.ro
Secretul celor mai gustoase sarmale din Bucovina. Ingredientul care le dă gustul aparte
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
SUA planifică retragerea din OMS în prima zi a noii administrații Trump
MediaFlux
CĂLIN GEORGESCU, la CURTEA de APEL! DECIZIE privind ANULAREA ALEGERILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!