DANSEZ PRINTRE STELE. Diana Munteanu Niculescu, care reintră în showbiz după o pauză de câteva luni, se află într-o perioadă mai puţin fastă a vieţii ei. Pe fondul unor zvonuri legate de un posibil divorţ de fostul fotbalist Claudiu Niculescu, prezentatoarea de televiziune are acum şi probleme de sănătate din cauza antrenamentelor de la DANSEZ PRINTRE STELE. Coastele i s-au dovedit prea sensibile pentru prizele dure, iar radiografia de care s-a temut atât de mult a dat verdictul ce ar putea să o scoată din scenă: coasta care îi dădea dureri atroce este fisurată!
DANSEZ PRINTRE STELE. „Iniţial, Diana a crezut că vorba de o leziune uşoară, cauzată de strânsorile repetate ale lui Ştefan. Pentru că durerile au persistat, s-a dus din nou la medic şi, de astă dată, a făcut radiografia pe care iniţial a refuzat-o. Medicii au văzut că are o coastă fisurată şi i-au dat interzis la dans. Diana a venit la repetiţii, dar nu s-a mai pregătit. Dacă nu-şi revine, producătorii iau în calcul, cu părere de rău, chiar schimbarea ei”, au dezvăluit pentru Libertatea surse apropiate emisiunii DANSEZ PRINTRE STELE.