De ce a intrat TEODOR MELEŞCANU în cursa pentru Cotroceni: Mă aştept să ne confruntăm cu numeroase precarităţi

Teodor Meleşcanu, candidat independent la funcţia de preşedinte al României, a declarat duminică, la Baia Mare, că a făcut acest demers din obligaţie morală şi profesională.
Iulian Tudor
28 sept. 2014, 10:28
De ce a intrat TEODOR MELEŞCANU în cursa pentru Cotroceni: Mă aştept să ne confruntăm cu numeroase precarităţi

Candidez pentru un motiv foarte simplu: prin prisma activităţi mele, a activităţi de profesor, dar şi a celor administrative am realizat că România se află într-o perioadă extrem de delicată atât din punct de vedere intern, cât şi din punct de vedere extern. În perioada următoare eu mă aştept ca să fim confruntaţi cu numeroase precarităţi. Pe plan extern e vorba de conflictul din Ucraina şi extinderea lui pe litoralul Mării Negre, până în zone apropiate de frontiera ţării noastre. În al doilea rând este vorba despre crizele foarte serioase care au loc în Iran, Irak, Siria – toate aceste războaie care ne înconjoară ca un lanţ de focuri pe care deja le putem vedea şi simţi’, a susţinut fostul director al Serviciului de Informaţii Externe într-o conferinţă de presă, relatează Agerpres.

Potrivit lui, pe plan intern, România se confruntă cu probleme în economie.

TEODOR MELEŞCANU: Aş accepta să fiu susţinut de ACL, dacă IOHANNIS ar fi declarat INCOMPATIBIL

‘După asigurarea macrostabilităţii, care e reală la nivel naţional, în România reală această macrostabilitate nu se reflectă deocamdată prin nimic. Acelaşi tip de probleme: economie blocată, venituri foarte mici, scăderea puterii de cumpărare fac ca România reală să bată pasul pe loc, să fie confruntată cu probleme deosebite. Pentru toate astea, părere mea e că se simte nevoia unui început nou şi curat în politica noastră internă mai ales, că e nevoie de unire, armonizare a oamenilor, că e nevoie de un preşedinte dirijor, nu jucător, nici spectator, un preşedinte care să pună împreună eforturile tuturor înţelegând că viitorul României nu poate fi asigurat decât printr-o colaborare strânsă pe probleme de interes naţional a tuturor românilor. Dacă nu facem lucrul acesta nici pe plan intern, dar nici extern, nu o să ne putem realiza obiectivele’, a mai declarat Teodor Meleşcanu.

Acesta a subliniat că are o viziune diferită faţă de alţi candidaţi.

‘Am constat că dintre toţi candidaţii sunt singurul care am această viziune, am constat că dintre toate persoanele care doreau să candideze eu eram singurul care avem o asemenea viziune, fiecare având cu totul alte propuneri pentru campania electorală, alte teme. Am considerat că e de datoria mea, care am petrecut o viaţă întreagă în slujba ţării, să nu mă dau în lături, ci să-mi asum încă odată acest risc, această obligaţie, responsabilitate de a candida. Decizia mea o consider o responsabilitate matură a unui om care, repet, are o anumită experienţă de viaţă deja şi care poate răspunde cu adevărat provocărilor cu care e confruntată România’, a spus Teodor Meleşcanu.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Satul din România cu plaje fine, liniște și mâncare bună. Ideal pentru cei care s-au săturat de aglomerația și serviciile de pe litoral
Capital.ro
Vestea care a distrus-o pe Simona Halep: A fost ca și cum mi-ai înfipt un cuțit în piept și mi-ai luat respirația
Playtech.ro
DOLIU în muzică! Marele artist A MURIT! Fanii nu-și pot reveni!
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Cum au fost păcăliți pensionarii. Abia acum s-a aflat
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să fie și otrăvit”
Capital.ro
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
32% dintre ucraineni acceptă concesii teritoriale pentru încheierea războiului
MediaFlux
TRĂDARE în INSULA IUBIRII! S-a VĂZUT TOT la TV!
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!