Macovei solicită organizarea unui REFERENDUM pe tema IMUNITĂŢII parlamentarilor în turul II al alegerilor

Monica Macovei, candidat independent în alegerile prezidenţiale, solicită Parlamentului să dea avizele necesare continuării anchetei DNA în dosarul în care sunt cercetaţi nouă foşti miniştri iar preşedintelui Traian Băsescu îi cere să întreprindă demersurile necesare privind organizarea unui referendum pe 16 noiembrie pe tema imunităţii parlamentarilor, miniştrilor şi a şefului statului.
Iulian Tudor
28 sept. 2014, 13:03
Macovei solicită organizarea unui REFERENDUM pe tema IMUNITĂŢII parlamentarilor în turul II al alegerilor

Monica Macovei a precizat că ancheta DNA arată românilor ‘faţa hâdă a clasei politice şi că această corupţie este transpartinică’, existând şansa ca, ‘fiind vorba de foşti miniştri din aproape toate partidele, (parlamentarii – n.r.) să îşi dea mâna şi să voteze ‘Nu’ pentru toţi’.

Pentru a continua investigaţiile este nevoie de aprobări politice – aprobarea Parlamentului pentru cei care sunt parlamentari sau pentru miniştrii care au fost parlamentari şi experienţa din trecut este proastă şi foarte îngrijorătoare. (…) Având în vedere acest istoric, mă aştept ca şi de această dată să meargă foarte greu aceste cereri ale DNA. De aceea fac un apel puternic la Parlament ca de îndată să analizeze cererile DNA şi să dea avizul pentru cercetare, să lase DNA să afle adevărul în aceste dosare, să îi lase pe inculpaţi să se ducă la DNA şi să dea explicaţii. Fac un apel şi către preşedintele ţării să avizeze cererile care sunt de competenţa lui, potrivit Constituţiei’, a spus Monica Macovei, duminică, într-o conferinţă de presă.

AVERILE CANDIDAŢILOR. Veniturile Monicăi Macovei s-au redus la jumătate în ultimii ani. Ce proprietăţi deţine

Monica Macovei a afirmat că, în situaţia în care va fi aleasă preşedinte al României, va asigura independenţa DNA.

Mă bucur că DNA e puternică şi că face o astfel de anchetă de mare amploare. Îi felicit pe cei de acolo. Am creat DNA în 2005 şi, ca preşedinte, îi voi asigura independenţa, să lucreze la fel de bine până vom stârpi corupţia din această ţară’, a declarat Monica Macovei.

Aceasta a ţinut să precizeze că problema imunităţii unor politicieni ar trebui clarificată de către români prin intermediul unui referendum, care să fie organizat odată cu cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

‘Având în vedere această realitate şi comportamentul instituţiilor îi solicit preşedintelui României să facă toate demersurile pentru organizarea unui referendum pe data de 16 noiembrie 2014 cu următoarea întrebare: ‘Sunteţi de acord ca parlamentarii, miniştri şi preşedintele României să nu beneficieze de nicio formă de imunitate cu excepţia opiniilor politice’, iar răspunsul trebuie să fie simplu – Da sau Nu’, a precizat candidatul independent în alegerile prezidenţiale, subliniind faptul că solicitarea sa va fi transmisă în scris Preşedinţiei.

Monica Macovei a adăugat că data de 16 noiembrie, la care ar putea fi organizat respectivul referendum, a fost aleasă întrucât ‘sondajele arată că oricum vom avea turul II al alegerilor şi costurile vor fi mult reduse pentru un astfel de scrutin’.

Referitor la faptul că, în trecut, nu s-a ţinut cont de opinia românilor cu privire la numărul de parlamentari, exprimată tot printr-un referendum, Monica Macovei a precizat că va insista ca rezultatul respectivului referendum şi a celui privind imunitatea parlamentarilor să fie aplicate.

‘Faptul că un referendum, cel cu 300 de parlamentari, nu a fost aplicat niciodată arată cât le pasă politicienilor de românii care au votat – deloc şi le încalcă demnitatea şi votul în picioare, dar asta nu înseamnă că noi nu trebuie să continuăm să folosim mijloacele constituţionale. Eu cred că românii vor asta, să fie cercetaţi toţi în mod egal şi să nu mai fie blocate anchetele de Parlament. Şi voi insista să fie aplicate amândouă şi, da, este normală consultarea populaţiei. Este forma cea mai evoluată a democraţiei’, a spus aceasta.

Propunere: RACOLAREA jurnaliştilor şi politicienilor de către serviciile secrete, INTERZISĂ

Nu în ultimul rând, Monica Macovei a spus că raportul pe Justiţie ar putea dezavantaja clasa politică dacă acesta va fi transmis după o eventuală respingere, de către Parlament, a cererilor formulate de DNA în dosarul în care sunt cercetaţi nouă foşti miniştri.

‘Ca întotdeauna, raportul MCV reflectă realitatea. Dacă raportul apare după ce Parlamentul ar respinge solicitările DNA, va arăta foarte prost pentru clasa politică. În general, rapoartele au fost foarte bune pentru DNA şi judecători şi foarte proaste pentru clasa politică’, a conchis aceasta.

DNA cere ridicarea imunităţii pentru începerea urmăririi penale pe numele a nouă foşti miniştri, în dosarul privind presupuse fapte de corupţie în cazul mai multor contracte referitoare la licenţe IT de sute de milioane de euro.

„Corupția ucide. Ne ucide copiii și fizic, și intelectual. Recent un copil a murit în Vâlcea căzând în fosa septică a școlii. Iar copiii au început anul școlar fără manuale, pentru prima dată după război. Și în timpul războiului aveau manuale, copiii de clasa I și a II-a. Și asta în condițiile în care politicienii cheltuie miliarde de euro pentru alte lucruri, iar noi plătim taxe pentru educație”, a declarat  Monica Macovei, într-o conferință de presă.

Europarlamentarul a mai spus că ancheta realizată de DNA în dosarul Microsoft, în care 9 foști miniștri din partide diferite, în patru guvernări diferite, au împărțit comisioane de milioane de euro ne arată că infracțiunile de corupție nu au culoare politică.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Țara din Europa ce construiește un zid la granița cu statul vecin. Nimeni nu va avea voie să treacă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu, țeapă mare luată de Crăciun! „Așteptam puțină iubire, nu mi-a pus-o sub brad!“
Fanatik.ro
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
Capital.ro
România a pierdut o legendă. A fost idolul care ne-a făcut campioni. 2024, an de doliu național
Playtech.ro
Secretul pentru cel mai bun macrou prăjit. Ce să presari peste el la final pentru un gust mult mai bun
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Ion Țiriac, numit reprezentant al vechilor securiști. Magnatul, învins în instanță în ultimele ore din 2024
wowbiz.ro
El este Cosmin, adolescentul de 17 ani care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului. Părinții au cedat când și-au văzut băiatul fără viață și s-au prăbușit pe asfalt, lângă trupul neînsuflețit al acestuia. Scene dramatice după tragedie
Spynews
Jador și Oana Ciocan, dansul mirilor de la nuntă. Cei doi s-au căsătorit în mare secret pe 27 decembrie / VIDEO
Spynews
Unde trebuie depozitate bananele ca să reziste un timp îndelungat. Sfaturile simple de pus în practică
Evz.ro
Românii nu mai pot arunca aceste obiecte. Se dau amenzi uriașe
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume
kanald.ro
Ce se va întâmpla cu cutiile negre ale aeronavei prăbușite în Kazahstan. Autoritățile au făcut anunțul oficial!
Cancan.ro
Ilie Năstase și soția, Revelion la comun cu Brigitte și Florin Pastramă! Pericol de explozie în
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine stă în spatele lui Călin Georgescu. A vrut chiar el să fie președinte: V-am studiat 10 ani
ANAF îi taxează pe toți românii care au în cont această sumă! Măsura se aplică de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini incendiare în costum de baie, de Revelion
stirilekanald.ro
"Nu avem liniște” Ce a apărut la mormântul Andreei Cuciuc, la 40 de zile de la moartea sa! Părinții fetei, devastați în cimitir
substantial.ro
Mario Balotelli și mesajul puternic înainte de anul nou: o referință la incendiul din 2011
MediaFlux
Cel mai GREU REVELION din ISTORIA României.
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ultimul mesaj de An Nou al lui Nicolae Ceaușescu: imagini de arhivă (VIDEO)