Copilotul lui Adrian Iovan, Răzvan Petrescu, a rememorat, într-o emisiune TV, momentele cumplite de după aterizarea forţată din Munţii Apuseni şi a făcut o dezvăluire cumplită.
„Adrian Iovan a avut o moarte dureroasă, în chinuri! Nu puteam decât să mă apăr pe mine!”, a povestit copilotul, care a fost prins ore bune sub botul avionului.
„La acea cursă eu ocupam locul din stânga, iar comandantul Adrian Iovan era în dreapta. Indiferent de pe ce parte stai, comandantul ia deciziile zborului. Am făcut tot ce este omenesc posibil ca să reducem victimele acelui zbor”, a declarat copilotul, la Kanal D.
„Cauza accidentului a fost givraj. S-a depus gheaţă pe motoarele avionului şi din cauza asta s-a prăbuşit”, a mărturisit Răzvan Petrescu.