Valvis duce mai departe tradiţia „struguritului”

Fostul acţionar rapidist a organizat o nouă acţiune la Sâmbureşti, acolo unde invitat de onoare a fost Jean-Hubert Lebet, ambasadorul Elveţiei.
Romania TV
30 sept. 2014, 09:48
Valvis duce mai departe tradiţia

Devenită tradiţională, acţiunea organizată în fiecare toamnă, pe domeniile de la Sâmbureşti – Olt, de fostul acţionar rapidist Jean Valvis, a fost şi de data aceasta o reuşită totală. Evenimentul a avut loc în ultimul weekend din septembrie, „exact când este cel mai bun timp pentru culesul viei” , după cum a explicat însuşi amfitrionul, iar invitaţia sa a fost onorată şi de una dintre cele mai importante personalităţi aflate în acest moment în ţara noastră, Jean-Hubert Lebet, ambasadorul Elveţiei. Acesta a fost „la strugurit” la Sâmbureşti, iar participanţii, peste 100 de copii (cel mai mic având vârsta de doi ani!) au cules struguri, după care au fost răsplătiţi de Valvis cu diplome şi premii consistente.

Tradiţie veche de şase ani
Practic, a fost al şaselea an consecutiv când s-a sărbătorit Ziua Recoltei, iar părinţii au fost şi ei extrem de mulţumiţi, degustând la final de eveniment din vinurile care l-au făcut celebru pe Jean Valvis – omul de afaceri a preluat în 2005 Domeniile Sâmbureşti, investind de atunci aproximativ 15 milioane de euro. De altfel, în urmă cu doi ani, vinurile produse de fostul acţionar al Rapidului au fost medaliate la Târgul Internaţional de la Beijing, cucerind nu mai puţin de cinci trofee! Podgoria preluată acum aproape un deceniu de Jean Valvis are însă o tradiţie incredibilă: a fost atestată istoric încă din 1521 şi a fost dezvoltată în timp de familii importante de boieri, precum: logofătul lui Mihai Viteazu, Theodosie Rudeanu, Danilovici sau familia Brătienilor. „Ne bucurăm să sărbătorim împreună o tradiţie veche de 3.000 de ani. Le mulţumim copiilor că au contribuit şi ei, cu mânuţele lor, la creşterea faimei podgoriilor noastre, iar zâmbetele lor şi bucuria cu care au participat la ne fac cu adevărat fericiţi”, a declarat Jean Valvis.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Motivul pentru care nu trebuie să bei cafea sau ceai în avion. Te vei gândi de două ori înainte să mai faci asta
Capital.ro
Interzis pentru șoferii care fac ITP-ul. Primești pe loc două amenzi, una peste alta. Legea nu permite
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Uniformele, obligatorii în școli. Propunerea îi revoltă pe părinți: „Va ieși scandal”
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Fel de mâncare tradițional popular mortal. În fiecare an mor aproximativ 20.000 de oameni
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Florin Salam a întrecut orice limită! După ce şi-a pierdut nevasta şi copiii, s-a aflat şi ce i-a făcut lui Tzancă Uraganu
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu că pot risca sancțiuni drastice
Capital.ro
Apare TAXA pe carbon. E un acord istoric. Cine o va plăti
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
George Simion: „România trebuie să aibă o Armată profesionistă, altfel vom fi ocupați în 2 zile”
MediaFlux
LOVITURĂ pentru PENSIONARI! NU se dau BANI ÎN PLUS
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!