Licenţe ale Radio Trinitas, prelungite de CNA

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a aprobat, marţi, o solicitare a Patriarhiei Române de prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale pentru Radio Trinitas din Bechet, Moldova Nouă, Haţeg, Calafat, Baia Mare, Gheorghieni.
Iulian Tudor
30 sept. 2014, 10:39
Licenţe ale Radio Trinitas, prelungite de CNA

Consilierul patriarhal Ciprian Olinici, directorul general al Radio Trinitas, a pledat pentru continuarea licenţei Radio Trinitas, potrivit Agerpres.

Îu cuvântul lui, Olinici a amintit emisiunea zilnică dedicată românilor din diaspora, difuzată până la sfârşitul anului, realizată în colaborare cu Ministerul Afacerilor de Externe (MAE), ca şi proiectul dedicat copiilor nevăzători, derulat în colaborare cu ARCUB.

De asemenea, el a declarat că Radio Trinitas pregăteşte o nouă structură de programe, care va continua pe cea prezentă, şi a precizat că postul pe care îl conduce nu va participa la campania electorală.

Postul de radio Trinitas a fost înfiinţat în anul 1996, din iniţiativa Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în perioada respectivă Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Emisiunile se realizează în studioul central de la Bucureşti şi în studiourile locale de la Iaşi, Sibiu şi Craiova. Grila Radio Trinitas include slujbe, programe de educaţie religioasă, folclor românesc, muzică clasică, ştiri şi dezbateri.

CITEŞTE ŞI: Patriarhul României a sfinţit cu TRAFALETUL noile studiouri ale radioului şi televiziunii Trinitas

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Noile funcții disponibile pe WhatsApp. Ce vor putea face de acum utilizatorii în aplicație
Capital.ro
Revine Călin Georgescu! Decizia care cutremură România după alegeri. S-a anunțat planul
Playtech.ro
Trei minivacanțe pentru români în doar trei luni. Ce zile libere urmează în aprilie, mai și iunie
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Țara care ne poate salva de tarifele lui Trump. Economist: „Are o piață enormă, este o țară în curs de dezvoltare”
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Rețetă de top de la Mănăstirea Prislop. Supă de cartofi cu pâine prăjită
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
BREAKING NEWS Șoferul autoturismului care a fost evitat de microbuzul căzut în Dunăre a fost dus la spital! Câte persoane s-ar fi aflat în microbuz
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă banii. Termen pentru trecerea la Euro, 1 ianuarie 2026. Bancnotele vor trebui înlocuite
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
Cât de des trebuie să speli lenjeria de pat ca să nu te îmbolnăveşti
MediaFlux
Schimbare majoră înainte de alegeri. Un nou nume devine favorit pentru Cotroceni
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Românii care stau la bloc riscă procese și executări silite dacă nu respectă această regulă