DISPUTE la Senat pe vacanţa electorală: „Suspendaţi indemnizaţiile!” „Nu pleacă nimeni în vreo zonă însorită!”

Plenul Senatului a adoptat, marţi, programul pentru săptămâna viitoare, care prevede ca senatorii să aibă activitate doar în circumscripţiile din teritoriu. Senatorii s-au certat însă pe tema vacanţei pentru campania electorală, liderul grupului PDL, Dumitru Oprea, cerând suspendarea indemnizaţiilor, replica social-democratului Ilie Sârbu fiind că electoratul nu îi crede pe democrat-liberali.
Iulian Tudor
30 sept. 2014, 11:56
DISPUTE la Senat pe vacanţa electorală:

Pentru săptămâna viitoare, Biroul Permanent al Senatului vă propune să avem activităţi în teritoriu, urmând ca Biroul permanent şi plenul să se poată întruni ori de cât ori va fi nevoie’, a declarat preşedintele de şedinţă, senatorul PSD Cristian Dumitrescu.

Acest program a stârnit dezbateri aprinse în plen.

Liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti, a declarat în plen că grupul pe care îl reprezintă nu este de acord ca senatorii să îşi ia vacanţă o lună şi jumătate pentru campania electorală.

„De fapt, Senatul este în vacanţă pentru o lună şi jumătate, asta am decis la Biroul Permanent. Nu e corect să îşi întrerupă activitatea Parlamentul. Haideţi să nu ne ascundem după deget. Nu vom legifera o lună şi jumătate (…) La alegerile europene a fost o lună (vacanţă – n.r.)”., a spus Haşotti.

Liberalul a precizat că sunt proiecte de lege şi propuneri venite de la Guvern care nu vor fi adoptate tacit, dar vor sta în sertarele Parlamentului nejustificat.

„Am spus-o şi la putere şi în opoziţie, nu este corect să întrerupem activitatea Senatului. În numele grupului PNL, nu suntem de acord cu întreruperea pogramului şi cerem, anticipat, listă după vot„, a mai arătat liderul senatorilor liberali.

În replică, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a spus că, prin această decizie, nu s-a vrut decât ca senatorii să fie corecţi faţă de ei şi faţă de electorat.

Nu pleacă nimeni în vreo zonă însorită. Ştiu că nu ne putem aduna în campanie, e firesc să fim acolo unde e liderul nostru. (…) Mai bine luăm o decizie tranşantă, ne-o asumăm cu toţii şi nu ne mai hărţuim cu: «să vină puterea să îşi sigure cvorumul»„, a adăugat Sârbu.

Ilie Sârbu a spus că s-a mers pe ideea „de a nu cădea în populism”.

„Aş vrea să văd această conştiinţă parlamentară dusă la nivelul ei normal, ca fiecare să fie la comisie, în plen, când are program şi să nu mai avem dezbateri lungi pe această temă. Oricum, oamenii, aşa cum se vede în sondaje, nu ne mai cred. Hai să nu ne mai facem că unii vrem să lucrăm şi unii suntem în vacanţă. Nu suntem în vacanţă, suntem în teritoriu”, a mai declarat Sârbu, adăugând că sunt ţări unde Senatul se reuneşte o dată pe lună.

Liderul senatorilor PDL, Dumitru Oprea, a luat, la rândul său, cuvântul de la tribuna Senatului, arătând că „propunerea ca aproape 7 săptămâni să nu lucreze Senatul e forţată”.

Era înţelept să se reducă legiferarea la o zi pe săptămână, pentru ca Senatul să funcţioneze. Aş fi vrut să vină o propunere a colegilor, în aceste şapte săptămâni să renunţăm la indemnizaţia de parlamentar, vă propun acest lucru”, a spus Oprea, adăugând că senatorii îşi pot declara această disponibilitate la notar.

Vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu (PSD) l-a întrerupt, afirmând că „este mai delicat, pentru că, în momentul în care se suspendă indemnizaţia, se suspendă calitatea de senator”.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Kelemen Hunor, PRIMA POZIŢIE pe buletinul de vot. Vezi ORDINEA stabilită de BEC

Ilie Sârbu a răspuns, precizând că a văzut discursuri similare, de-a lungul timpului, în Senat.

„Dacă veţi miza pe această retorică pe care au avut-o şi colegii, lumea nu vă crede, nu sunteţi credibili, staţi liniştiţi”, le-a transmis el senatorilor PDL şi PNL.

Programul Senatului pentru săptămâna viitoare a fost adoptat de plen cu 64 de voturi „pentru”.

Senatorii vor lucra începând cu data de 6 octombrie în circumscripţiile electorale, a decis, luni conducerea acestei Camere, potrivit declaraţiilor făcute la sfârşitul şedinţei Biroului Permanent de vicepreşedintele Cristian Dumitrescu.

Acesta a spus că Biroul Permanent a luat decizia ca, „începând cu data de 6 octombrie, în săptămâna 6-10 octombrie”, senatorii să lucreze în circumscripţiile electorale.

Dumitrescu a precizat că decizia a fost luată cu 8 voturi „pentru” şi 4 voturi „împotrivă”.

De altfel, conducerea Senatului discutase încă de la începutul sesiunii ca în campania electorală pentru prezidenţiale, inclusiv în turul al doilea, senatorii să aibă activitate doar în teritoriu.

La începutul sesiunii, în 1 septembrie, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, declara, după şedinţa Biroului Permanent, că, în mod sigur, pe modelul adoptat în campania electorală pentru europarlamentare, senatorii vor avea activitate în teritoriu şi în campania pentru prezidenţiale, în luna octombrie şi în turul doi al scrutinului.

„Aşa cum simt eu lucrurile, în mod sigur vom face la fel (ca la alegerile europarlamentare – n.r.). Nu vacanţă, pentru că este impropriu spus vacanţă, vom avea activitate în teritoriu. Eu spun acum ce am spus şi data trecută, că, pentru noi, senatorii, activitatea e mult mai intensă în teritoriu, în campanie decât dacă am veni până la Bucureşti să stăm două zile sau trei pe la comisii”, a precizat Ilie Sârbu, întrebat dacă senatorii vor lucra în perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale.

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, declara, atunci, că există o dorinţă a deputaţilor puterii şi ai opoziţiei de a suspenda activitatea Camerei pe o perioadă din campania pentru prezidenţiale şi că se doreşte ca luna octombrie să fie „normală”, de dezbatere a legilor.

Campanie electorală pentru prezidenţiale începe vineri. Primul tur de scrutin va avea loc în 2 noiembrie, iar al doilea va fi organizat în 16 noiembrie.

Spynews
Moarte suspectă în Iași. Doi soți au fost găsiți fără suflare în propria casă. Polițiștii sunt în alertă
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Vacanță de coșmar pentru mai mulți turiști români. Ce au pățit după ce au plătit avans pentru un sejur all inclusive la Mamaia Nord
Capital.ro
Cutremur în România. Ion Iliescu a primit decizia. Procurorii n-au avut milă
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Idei de întrebări pentru confirmarea prezenței la nuntă. Cum să îi întrebi pe invitați dacă vor fi prezenți la eveniment
Spynews
Pare bad boy la Insula iubirii, dar are o poveste de viață impresionantă. Secretele din trecutul ispitei Marcel Andrei
Evz.ro
Șoșoacă ne aruncă în lumea a treia. Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Dentista din Brăila a avut parte de o moarte extrem de VIOLENTĂ! Detaliile scoase la iveală de autopsie, biata femeie a...
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Peste 2,5 milioane de români primesc 250 de lei în luna august. Categoria de persoane ce se bucură de mai mulți bani de la stat
Capital.ro
Vor plăti mai puțin. Decizie pentru cei care alimentează cu motorină. Ordin la Guvern azi, 18 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Cetățean american condamnat în Rusia la 13 ani de închisoare pentru trafic de droguri
MediaFlux
REDUCERI la facturile de ENERGIE ELECTRICĂ
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'