Dan Voiculescu i-a dat în judecată pe magistraţii care l-au trimis la închisoare pentru „represiune nedreaptă”

Dan Voiculescu a anunţat, pe blogul său, că a depus plângere penală împotriva judecătorilor Camelia Bogdan şi Mihai Mihalcea, cei care l-au trimis la închisoare în dosarul ICA. Voiculescu le impută celor doi că motivarea deciziei nu conţine probe împotriva sa, astfel încât condamnarea de 10 ani reprezintă o infracţiune, anume represiune nedreaptă.
Filip Stan
30 sept. 2014, 15:39
Dan Voiculescu i-a dat în judecată pe magistraţii care l-au trimis la închisoare pentru

„Am citit motivarea deciziei din 8 august a Cameliei Bogdan. Am crezut că măcar motivarea va conţine probe directe sau indirecte împotriva mea. Nici urmă de probe! Aşadar, am depus o plângere penală împotriva Cameliei Bogdan şi a lui Mihai Mihalcea pentru săvârşirea infracţiunii de represiune nedreaptă prevăzută de art. 283 alin. 2 Cod Penal care se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”, scria Dan Voiculescu.

Acesta susţine că va merge cu acest proces până la capăt, inclusiv la instanţele europene. „Sunt hotărât – iar consecvenţa mă caracterizează – ca acest dosar să fie judecat, în continuare, atât de instanţele din România, cât şi de cele din Europa. Nu pot lăsa ca tot ce am realizat în această viaţă, prin muncă cinstită, să fie umbrit de o mare nedreptate„, susţine omul de afaceri.

Pe 8 august, Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, în Dosarul ICA, în care este acuzat de spălare de bani şi de un prejudiciu de 60 milioane de euro. Voiculescu primise, pe fond, 5 ani de închisoare, însă procurorii DNA au cerut, la judecata de la Curtea de Apel, majorarea pedepsei.

După două-zile de audieri-maraton, judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au pronunţat, vineri, sentinţa definitivă în dosarul ICA.

În pledoaria finală susţinută în faţa instanţei, Dan Voiculescu a susţinut că rechizitoriul dosarului ICA este „incorect” şi „bazat pe falsuri, nu pe probe”.

‘În rechizitoriu este creată o naraţiune, o poveste, care e făcută cu talent de scriitor, dar nu de procuror. Rechizitoriul este incorect, nu se bazează pe nicio probă materială. ‘Întreaga urmărire penală s-a făcut în lipsa mea. Timp de un an şi trei luni am fost vânat de procurori, însă eu nu am fost chemat niciodată pentru a fi audiat. A derula o anchetă penală un an fără a interoga şi presupusul inculpat mi se pare o chestiune ilegală, imorală şi incorectă. De şase ani, de când durează acest proces, m-am tot întrebat cum a fost acceptat acest rechizitoriu de către tribunal (…) Ultimul punct se referă la acuzaţia care mi se aduce de spălare de bani. În primul rând, eu nu am spălat în viaţa mea bani şi sunt străine de mine metodele acestea’, a spus Voiculescu.

La ieşirea din sediul instanţei, Dan Voiculescu a declarat că îi pare rău de faptul că ‘oameni complet nevinovaţi’ au fost ‘târâţi’ într-un proces ‘criminal’ doar pentru că el trebuia să fie condamnat.

‘Mă bucur că s-a terminat procesul şi cred eu că doamna judecător şi domnul judecător vor aprecia corect lucrurile aşa cum au fost ele consemnate. Până joi, trebuie să prezentăm nişte concluzii scrise şi probabil pe ECRIS va fi un termen când se vor hotărî lucrurile. Pentru mine e o durere şi o declar public. Este vorba de faptul că oameni complet nevinovaţi, dintre care câţiva de peste 80 de ani, oameni care nu au avut niciodată nicio problemă cu legea, au fost târâţi în acest proces pentru că trebuia să fiu eu condamnat. Sunt nişte oameni de o valoare extraordinară. Eu aş considera rechizitoriul acesta ca un fel de crimă, pentru că a mâncat nişte ani din viaţa acestor oameni, stres enorm, şi, probabil, că mai devreme sau mai târziu cei care au făcut lucrurile astea vor trebui să dea socoteală (…) Cea mai mare preocupare a mea e legată de aceşti oameni total nevinovaţi, care toată viaţa lor nu au făcut decât să muncească cinstit. De mine nu mă plâng, eu o să mă descurc oricum. Problema care se pune e legată de ei, nişte oameni nevinovaţi care nu meritau astfel de lucruri’, a precizat Dan Voiculescu.

PROCES DE 6 ANI

În 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani.

Instanţa a constatat atunci că a fost împlinit termenul de prescripţie specială şi a dispus încetarea procesului penal pentru cealaltă infracţiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu de către procurorii DNA, respectiv cea de folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu şi Flavius Adrian Pop au fost condamnaţi la şase ani de închisoare cu executare.

Instanţa a mai dispus condamnarea la câte cinci ani de închisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene. În cazul lui Marian Gheorghe Domnişoru, instanţa a dispus încetarea procesul penal, constatând că acesta a decedat în cursul procesului penal.

Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în acest dosar.

Dan Voiculescu a fost trimis în judecată în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, de membru al Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC ‘Bioprod’ SA Bucureşti.

Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.

În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC ‘Benefica’ SA Bucureşti (firmă din grupul Grivco), Jean-Cătălin Sandu, pentru complicitate la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar.

De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

RECHIZITORIUL DNA

În dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare, procurorul Emilian Eva de la DNA, supervizat de procurorul Doru Ţuluş, a refăcut întreg traseul şi a contabilizat toate metodele prin care proprietăţile statului au intrat în posesia lui Dan Voiculescu la un preţ apreciat de ei şi de judecători drept derizoriu. Procurorii spun că operaţiunea de preluare a ICA de către Voiculescu a început încă din anul 1991 şi s-a încheiat în 2004-2005, ultimul element fiind spălarea de bani.

Potrivit rechizitoriului, preluarea frauduloasă a ICA de către Dan Voiculescu s-a realizat în patru etape infracţionale: Preluarea clădirilor ICA şi construcţia unor clădiri noi pe terenul institutului prin asocierea ICA/Grivco şi Crescent într-o societatea nouă, denumită Bioprod. Voiculescu controla atât Crescent, cât şi Grivco. Imobilele au fost extrem de mult subevaluate. Procurorii spun că preţul plătit a fost de 95 de ori mai mic; preluarea terenurilor de sub clădiri din nou folosind aceeaşi reţetă a subevaluării; privatizarea ICA realizată cu dedicaţie pentru Grivco şi Dan Voiculescu. Atât în această fază, cât şi în cele de mai sus un rol important l-au avut membrii PC înfiinţat şi condus de Dan Voiculescu, care făceau parte din conducerea ICA. Voiculescu plătind pentru acţiunile societăţii 104.000 euro deşi valoarea lor erau de peste 7 milioane euro. Dan Voiculescu împrumută după privatizare ICA şi devine acţionar majoritar. După acest episod el a transmis acţiunile ICA fiicelor sale. În acest fel, spun procurorii, Dan Voiculescu a spălat acţiunile ICA deoarece ele au ajuns la el prin acţiuni ilegale de diminuare a valorii despre care Voiculescu avea cunoştinţă. După cedarea acţiunilor către fiicele sale, Voiculescu spera ca instituţiile statului să considere că ele sunt terţi de bună credinţă.

În dosarul ICA, procurorii şi judecătorul de la Curtea de Apel Bucureşti au stabilit că licitaţia pentru ICA a fost trucată în folosul lui Dan Voiculescu. Fondatorul PC a plătit 104.000 euro pentru pachetul majoritar de acţiuni al ICA devenind astfel proprietarul întregului institut, cu tot cu terenuri şi clădiri, care valorau în total 60 de milioane euro, potrivit procurorilor.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Stațiunea din România pe care turiștii o evită. A nins, peisajele sunt spectaculoase, zăpada e perfectă pentru a schia, dar oamenii fug de ea
Capital.ro
Băgați banii la saltea! Populația trebuie să se pregătească: Este momentul să fim precauți!
Playtech.ro
Ordinea în care se pun legumele în salata de boeuf. Acesta e secretul gustului perfect, vei observa diferența
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Iisus Hristos, între mit și realitate. Dezvăluiri științifice și istorice: „Imaginile tradiționale sunt în mare parte inexacte”
wowbiz.ro
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Șoferi, verificați portofelul! Din 2025, taxe mai mari pentru inspecția tehnică a mașinilor
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Atac devastator la un târg de Crăciun din Germania! Cel puțin 11 persoane au murit și alte 60 au fost rănite după ce o mașină a intrat în mulțime
Cancan.ro
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Băsescu, deconspirat. Ce a făcut ca să ajungă președinte: Vă spun ceva ce nu știe nimeni!
StirileBZI
Reprezentanții BNR, avertisment pentru banii românilor: „Sunt două riscuri sistemice!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
"Adio, iubirile mele!” - Andreea și bebelușul ei au murit! Detalii șocante
substantial.ro
Administrația Biden pregătește ultimul pachet de asistență militară pentru Ucraina
MediaFlux
HIDROELECTRICA dă BANII ÎNAPOI! Facturile pentru DOUĂ luni au fost GREȘITE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bill Gates: „Doar trei domenii vor supraviețui”. Inteligența artificială evoluează într-un ritm amețitor