Bogdan Ciucă: Plenul Camerei Deputaţilor decide în cazul Stoica, comisia juridică nu are atribuţii

Preşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, Bogdan Ciucă, a declarat că în cazul deputatului Ştefan Stoica, declarat incompatibil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plenul este 'cel care ia act' de decizia definitivă a instanţei, comisia pe care o conduce neavând 'niciun atribut' să se pronunţe în acest caz, transmite Agerpres.
Filip Stan
01 oct. 2014, 10:06
Bogdan Ciucă: Plenul Camerei Deputaţilor decide în cazul Stoica, comisia juridică nu are atribuţii

Ciucă a precizat miercuri că, în urma discuţiilor din Comisia Juridică, acesta va fi răspunsul ce va fi trimis Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.

‘Comisia juridică, dacă se află în situaţia în care vorbim de o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, nu are niciun atribut conform Statutului, în care se spune clar că în situaţia în care este vorba de o hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă, cum era pe vechiul Cod, plenul ia act printr-o hotărâre. Nu vorbim de un raport al comisiei, care nu are practic atribuţii. Plenul este cel care decide. Acesta va fi răspunsul pe care îl înaintăm Biroului Permanent, cum, de altfel, dacă se doreşte o interpretare legislativă, acesta se poate face prin lege şi nu printr-o decizie a Comisiei Juridice. Mingea este în Biroul Permanent, plenul este cel care ia act de o asemenea decizie’, a declarat, miercuri, deputatul Bogdan Ciucă, la Palatul Parlamentului.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis săptămâna trecută să amâne luarea unei decizii în legătură cu mandatul deputatului PDL Ştefan Stoica.

ANI a solicitat din nou, pe 17 septembrie, Camerei Deputaţilor, revocarea din funcţie a deputatului PDL Ştefan Bucur Stoica, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a declarat incompatibil, decizia instanţei fiind definitivă.

Într-un comunicat de presă, ANI atrage atenţia Parlamentului că au trecut nouă luni de la emiterea hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, perioadă în care nu s-au aplicat sancţiunile disciplinare prevăzute de lege, şi anume revocarea din funcţie a lui Stoica.

Agenţia precizează că, în conformitate cu dispoziţiile art. 29, alin. (3) din Legea nr.176/ 2010, ‘(3) Neaplicarea sancţiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcţiei publice, după caz, atunci când actul de constatare a rămas definitiv, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, dacă fapta nu constituie infracţiune’.

ANI a constatat faptul că deputatul PDL Ştefan Bucur Stoica s-a aflat în stare de incompatibilitate în anul 2009, întrucât a exercitat, simultan, şi calitatea de director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, şi pe aceea de consilier judeţean în cadrul CJ Dolj.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 – primele rezultate de la numărătoarea paralelă
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
S-a împușcat în cap. Tragedie șocantă în România
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai întâmplat din 2019
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Caiacist în stare critică după o operațiune de amputare în Tasmania
MediaFlux
LOVITURĂ PENTRU ROMÂNI! FACTURILE LA ENERGIE EXPLODEAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy