ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Elena Udrea şi-a lansat programul politic de candidat la Preşedinţie – „Viziunea pentru România”, într-o hală a fostei Uzine Republica din Bucureşti.
Udrea a purtat o cască galbenă, iar susţinătorii căşti albastre, toţi fiind îmbrăcaţi în salopetă.
În discursul ţinut în hala dezafectată, Udrea a explicat de ce a ales acest loc pentru lansarea programului.
„Distrugerea platformei Republica este un caz de subminare a economiei nationale. Ne aflam in fata unui caz de subminare a economiei nationale, distrugerea cu rea credinta, cu prostie, a ceea ce a fost industria romaneasca. Romania are nevoie de un presedinte care sa ridice tara, un presedinte care sa nu stea in genunchi. Imi voi dedicat tot timpul si toata energia mea – si, din fericire, am mult timp la dispozitie – proiectului Romania frumoasa. Sunt cel mai bun candidat din aceasta competitie. Ma lupt pentru ca ceea ce s-a intamplat aici la Republica sa nu se repete”, a spus Udrea.
Preşedintele Traian Băsescu nu a venit la evenimentul Elenei Udrea, deşi aceasta dădea duminică, după ce a ieşit la bere cu şeful statului, drept certă prezenţa acestuia la lansarea programului politic.
Traian Băsescu, la terasă cu Elena Udrea după mitingul electoral VIDEO
‘Este un program care porneşte de la reformele pe care Traian Băsescu le-a început. Pe de altă parte, este un program politic care poartă amprenta personalităţii mele de om politic, chiar dacă sunt formată în echipa lui Traian Băsescu. Cred că nu are nimeni nicio îndoială că am felul meu propriu de a face politică, de a face lucrurile, chiar şi pentru faptul că sunt femeie’, spunea Elena Udrea.
Elena Udrea a ieşit în stradă. Prezidenţiabilul PMP a făcut MARŞ DE PROTEST în loc de lansare
Elena Udrea şi liderii PMP au ieşit la bere cu preşedintele Traian Băsescu, duminică, după mitingul electoral care a marcat lansarea oficială în cursa prezidenţială a liderului PMP.