Volumul total al livrărilor de gaze ruseşti din această perioadă este la un nivel foarte scăzut, sub 0,2 milioane metri cubi pe zi, în condiţiile în care producţia României este la un nivel de aproximativ 31 milioane metri cubi/zi, potrivit comunicatului emis de Departamentul pentru Energie.
„Nu există niciun motiv de îngrijorare, trebuie să începem să ne obişnuim cu astfel de situaţii generate de Gazprom. Volumele pe care le importăm sunt foarte mici, iar România este pregătită să facă faţă foarte bine acestei ierni fără ca populaţia să aibă de suferit„, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.
Din datele Departamentului pentru Energie reiese faptul că România a înmagazinat, până în acest moment, cu un miliard de metri cubi de gaze naturale mai mult decât obligaţiile legale stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), şi care vizau constituirea unor depozite de circa 1,8 miliarde de metri cubi de gaze naturale.
În prezent, consumul se situează la circa 22 milioane de metri cubi pe zi, iar din producţia de aproximativ 31 milioane de metri cubi, circa 9 milioane de metri cubi se înmagazinează în continuare zilnic.
Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, s-a întâlnit, marţi, la sediul Departamentului, cu ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în România, Oleg Malginov, la care au participat şi reprezentanţi ai Transgaz. În context, ambasadorul Rusiei la Bucureşti nu a confirmat faptul că nu vor mai avea loc reduceri în livrările de gaze ruseşti către România.
CITEŞTE ŞI: Departamentul pentru Energie nu exclude noi reduceri în livrarea de gaze ruseşti