Breaking
News
Tribunalul Bucureşti a decis, la cererea Fiscului, disjungerea cauzei din procedura insolvenţei pentru AFC Steaua (vechea asociaţie pe care a funcţionat clubul Steaua) şi formarea unui nou dosar. Judecătorii vor decide dacă Teia Sponte, fost manager la AFC Steaua şi vicepreşedinte al clubului, a contribuit deliberat la intrarea în insolvenţă a societăţii.
Raportul lichidatorului întocmit asupra situaţiei de la AFC Steaua menţionează că s-au efectuat transferuri din patrimoniul acesteia cu titlu gratuit, dar şi cu titlu oneros, termenul de recuperare prescriindu-se între timp.
Dacă va fi găsit vinovat de instanţă, Teia Sponte va fi executat silit de Fisc, care-şi va recupera astfel datoriile făcute la bugetul de stat de AFC Steaua Bucureşti.