Tinerii au acţionat într-un mod inedit. Au venit cu o maşină pe care au parcat-o chiar la intrare, în clădirea în care se afla bancomatul, potrivit România TV.
Apoi, au scos o frânghie foarte groasă pe care au prins-o de bancomat şi au demarat în trombă. Incidentul a fost suprins de camerele de supraveghere, iar în imagini se vede cum bancomatul este smuls din perete. Hoţii l-au încărcat apoi în portbagaj.
Ei au reuşit în acest fel să fure peste 10.000 de lire. Nu au reuşit însă să ajungă foarte departe. Au fost prinşi la scurt timp de poliţiştii britanici, iar acum au fost condamnaţi, împreună, la 14 ani de închisoare.