”Un total de patru femei se află de partea Statului Islamic, nu ca luptători, ci ca soţii de luptători, şi ele sunt pe teritoriul controlat de Statul Islamic”, a spus ministrul de externe croat Vesna Pusic.
Ea a precizat că serviciile de informaţii croate monitorizează atent acest caz. ”Întrebarea este dacă aceste femei trebuie să fie salvate sau pedepsite?”, a adăugat şefa diplomaţiei croate.
Pusic a menţionat că dintre ţările europene doar Marea Britanie are o politică clară de revocare a paşapoartelor, în timp ce alte state membre ale UE au consultări reciproce pe această temă.
În urmă cu zece zile, preşedintele Ivo Josipovic a subliniat că ţara sa nu va trimite trupe care să participe la coaliţia internaţională contra grupării jihadiste Statul Islamic, dar ea este parte ”în sens politic” a acestei coaliţii internaţionale, potrivit Agerpres.
Potrivit Departamentului de Stat american, Croaţia este unul dintre cei aproximativ 50 de membri ai coaliţiei internaţionale conduse de SUA care încearcă să neutralizeze gruparea jihadistă Statul Islamic, care controlează zone semnificative din Irak şi Siria.