Prin contractele încheiate cu marile companii din domeniul IT, statul a dat milioane de euro de pomană. Preţurile pe care Ministerul Educaţiei le plătea pentru achiziţionarea de echipamente era de câteva ori mai mare decât cele care existau în acel moment pe piaţă, potrivit România TV.
Traian Băsescu: Am aprobat cererea de începere a urmăririi penale a cinci foşti miniştri în dosarul Microsoft
Iar sistemul era foarte simplu: firmele achiziţionau de la licee proiecte software pe care apoi le vindeau statului la preţuri de zece ori mai mari. Aşa s-a ajuns la situaţia în care Ministerul Educaţiei a plătit şi 10.000 de euro pentru un program software care ar fi costat în mod normal 1.000 de euro.
Şi echipamentele erau cumpărate la suprapreţ. O imprimată, care costa pe piaţă 300 de euro, era achiziţionată de minister cu 1.500 de euro.
Radu Mazăre, URMĂRIT PENAL pentru presiuni asupra justiţiei
În acest fel s-au pierdut zeci de milioane de euro, iar banii ajungeau direct în banii politicienilor implicaţi, care acum sunt urmăriţi penal.