În aceeaşi cauză, DNA efectuează acte de urmărire penală faţă de Auraş Braşoveanu, preşedinte al Fotbal Club Municipal Dunărea Galaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi tentativă la înşelăciune, acesta fiind cercetat în stare de libertate.
Potrivit unui comunicat al DNA, în luna martie 2012, Auraş Braşoveanu, în calitate de preşedinte al FCM Dunărea Galaţi, a depus la dosarul privind susţinerea financiară a clubului sportiv de către Primăria Municipiului Galaţi o copie color a unei adrese emise de Administraţia Finanţelor Publice a judeţului Galaţi, pe care a contrafăcut-o prin radierea alineatelor în care erau menţionate datoriile clubului sportiv către bugetul de stat.
Anchetatorii susţin că Auraş Braşoveanu urmărea să obţină finanţare în mod ilegal, întrucât exista o interdicţie la acordarea finanţărilor de la bugetul de stat cluburilor sportive care figurează cu datorii la bugetul de stat.
DNA susţine că aceste fapte au făcut iniţial obiectul unui dosar penal aflat în instrumentare la organele de cercetare penală din cadrul IPJ Galaţi – Serviciul de Investigare a Fraudelor.
În acest context, deşi cunoştea această împrejurare, Emanoil Bocăneanu, în calitate de prefect, a acordat avizul de legalitate Hotărârii Consiliului Local nr. 114/ 05.04.2012, prin care se aproba cererea de finanţare a FCM Dunărea Galaţi.
La data de 20 iunie 2012, dosarul respectiv a fost cerut de Emanoil Bocăneanu, prin intermediul unui funcţionar al instituţiei pe care o conducea, de la IPJ Galaţi şi, la aceeaşi dată, a semnat o adresă către Primăria Municipiului Galaţi, prin care această instituţie era înştiinţată de acordarea avizului de legalitate.
Astfel, Emanoil Bocăneanu a determinat vărsarea în conturile FCM Dunărea Galaţi a sumei totale de 970.000 lei în perioada august – noiembrie 2012.
Pentru a şterge urmele faptelor, Emanoil Bocăneanu a sustras din evidenţele Instituţiei Prefectului Judeţului Galaţi adresa emisă de instituţie către IPJ Galaţi – Serviciul de Investigare a Fraudelor şi adresa de răspuns emisă de IPJ Galaţi către Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi, precum şi procesul-verbal având ca obiect predarea-primirea dosarului depus de FCM Dunărea Galaţi la Primăria Galaţi.
Emanoil Bocăneanu va fi prezentat marţi la Tribunalul Galaţi, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În februarie 2014, acesta a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un alt dosar, pentru fapte de corupţie săvârşite în calitate de prefect al judeţului Galaţi.