Mănăstirea Polovragi, oază spirituală de linişte, unde credinţa se împleteşte cu speranţa

Unică în ţară prin picturile realizate pe pridvor de către un pictor grec, Mănăstirea Polovragi este dovada vie că iubirea pentru Dumnezeu şi credinţa în El nu vor pieri niciodată, indiferent de greutăţile care se abat asupra oamenilor, scrie Agerpres.

Mănăstirea Polovragi, cu hramul Adormirii Maicii Domnului, este aşezată în Depresiunea Polovragilor din nord-estul judeţului Gorj, la intrarea în Cheile Olteţului ce despart Munţii Parângului şi Munţii Căpăţânii, în apropiere aflându-se şi Peştera Polovragi. Biserica datează din 1505 şi este ridicată din temelie de doi fraţi boieri olteni, Radu Comisul şi Petru Spătaru, în timpul domnitorului Radu cel Mare.

Documentul care atestă vechimea mănăstirii se păstrează la Muzeul Oltenia din Craiova, cu următoarea inscripţie: „Am ridicat acest sfânt locaş în cinstea Adormirii Maicii Domnului, ca să fie de pomenire pentru noi şi pentru urmaşii noştri”.

După o perioadă de timp, mănăstirea intră în posesia logofătului Danciu Pârâianu din timpul domnitorului Matei Basarab. Danciu Pârâianu, fiind omul de încredere al domnitorului Matei Basarab, în 1643 a fost trimis ca ambasador la Constantinopol şi acolo s-a întâlnit cu Patriarhul Paisie al Ierusalimului. Din dialogul pe care l-au avut împreună au ajuns la înţelegerea să închine Mănăstirea Polovragi, cu tot cu averi, Sfântului Mormânt de la Ierusalim pe motivul că în acea perioadă situaţia Patriarhiei Ierusalimului se găsea decăzută din punct de vedere material.

Constantin Brâncoveanu, care era domnitorul Ţării Româneşti, i-a propus Patriarhului Dositei să răscumpere mănăstirea Polovragi de la Ierusalim. La 19 iulie 1693, domnitorul Constantin Brâncoveanu a răscumpărat-o cu trei pungi de galbeni, adică 1.500 de taleri. În timpul lui s-a adăugat clopotniţa de la intrare, partea de chilii cu foişor brâncovenesc amplasat pe centru chiliilor, zidul de apărare, pridvorul şi inclusiv pictura fac parte din epoca brâncovenească. Pictura este executată în frescă între anii 1698-1703, iar pictorii au fost primii elevi de la Şcoala Brâncovenească a Mănăstirii Hurezi, cu numele de Andrei Constantinos, Gheorghe Istrate şi Ranite.

„Acest Constantinos, fiind grec, a pictat pridvorul Mănăstirii Polovragi cu picturi unicate în întreaga ţară, pentru că reprezintă imagini cu mănăstiri din Sfântul Munte Athos, partea de răsărit şi partea de apus. Ştim cu toţii că celelalte biserici şi mănăstiri din ţară au pridvor cu pictura Raiul şi Iadul sau Judecata de Apoi. În prezent, pictura Mănăstirii Polovragi este restaurată, lucrările au început din 2006 şi în 2012 s-au finalizat, după care a urmat şi resfinţirea mănăstirii”, spune maica.

Când au năvălit austriecii în Ţara Românească, călugării de aici s-au gândit să ascundă odoarele mănăstirii în albia râului Olteţ, pentru a le feri din preajma acestor vrăjmaşi, dar totuşi după ce a trecut această invazie şi călugării au mers să-şi ia odoarele înapoi nu le-au mai găsit, din cauza apei care a venit din abundenţă. Erau veşminte care datau din secolele XVI-XVII, cădelniţe, o evanghelie ferecată cu aur şi diferite vase cu uz liturgic, care nu au mai putut fi recuperate.

Potrivit maicii Spiridona, biserica actuală este ridicată pe vechea temelie, fiind mărturie cărămizile orizontale, iar pe brâul vechi al bisericii este ridicată actuala biserică: „Din mila lui Dumnezeu s-a păstrat însăşi partea de chilii cu stilul arhitectonic din timpul lui Constantin Brâncoveanu şi mulţi care vin şi vizitează acel corp de chilii rămân impresionaţi, pentru că tavanul este din grinzi şi grinzile au rămas chiar aşa nefinisate, cioplite din bardă”.

În curtea lăcaşului de cult se mai află o bisericuţă, care este bolniţa mănăstirii, cu Hramul Sfântului Nicolae. Datează din 1732 şi a fost pictată în 1738 de zugravii Gheorghe şi Ion, în timpul episcopului Clement al Râmnicului. Bisericuţa are formă de corabie, lipseşte pridvorul, catapeteasma este din piatră şi cărămidă în comparaţie cu catapeteasma de la biserica mare, care este din lemn de tei. În această bisericuţă a fost restaurată pictura în perioada 2005-2008. Se mai numeşte şi bolniţă pentru că lângă această bisericuţă se aflau câteva chilii, camere destinate în scop umanitar pentru cei bolnavi.

Mănăstirea a trecut şi prin momente grele, fiind afectată de un incendiu, însă a fost refăcută. „Mănăstirea a suferit un mare incendiu şi toate documentele au fost arse. Prin 1860 a fost acest incendiu, chiar avem mărturie parte de chilii brâncoveneşti, o parte din zid afumat cum a fost incendiată. Totuşi s-a păstrat zidăria pentru a putea continua lucrările şi a-i da acel stil brâncovenesc”, mai povesteşte maica Spiridona, care a venit la Mănăstirea Polovragi în anul 1976.

„Ultima maică a venit la mănăstire în urmă cu şase ani. De multe ori când vin grupuri şi vin tinere, eu le abordez şi le spun să vină aici dacă le place, poate le îndrumă Maica Domnului să vină la noi. În comparaţie cu perioada când am venit eu la mănăstire, acum e mult mai uşor, pentru că avem şi utilaje de lucru la muncile agricole, s-a uşurat foarte mult munca. Ne împărţim aşa ascultările, încât mie personal nu mi se pare deloc greu. Suntem 30 de maici, ne descurcăm bine, avem un atelier de covoare olteneşti unde lucrăm numai iarna, deocamdată pentru mănăstire se lucrează, nu am avut comenzi. Avem atelier de croitorie pentru veşminte preoţeşti şi în cursul verii ne desfăşurăm activitatea cu muncile agricole, pelerinaje, bucătărie, trapeze şi gospodărie”, adaugă ea.

Intrarea în mănăstire se face pe latura de sud printr-o poartă masivă din lemn, deasupra căreia se înalţă clopotniţa ridicată în vremea lui Constantin Brâncoveanu. Poarta de la intrare a fost lucrată în anul 1980, la Mănăstirea Bistriţa, unde este un atelier de sculptură.