Aristotel Căncescu va fi cercetat în libertate, sub control judiciar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis marţi ca preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, să fie cercetat în stare de libertate, sub control judiciar, într-un dosar în care este acuzat de DNA pentru fapte de corupţie.
Iulian Tudor
07 oct. 2014, 19:51
Aristotel Căncescu va fi cercetat în libertate, sub control judiciar

În acelaşi dosar, instanţa a dispus control judiciar şi în cazul lui Gabriel Bâgiu, administratorul firmei SC Ramb Sistem SRL Braşov.

Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face contestaţie.

DOSARUL CĂNCESCU. Deputat PNL, în interceptări. Ion Diniţă (PC), acuzat de abuz în serviciu şi dare de mită

Aristotel Căncescu este acuzat de luare de mită, trafic de influenţă, cinci infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, instigare la tentativă la abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat al DNA, obiectul dosarului îl reprezintă fapte desfăşurate în perioada noiembrie 2006 – noiembrie 2014, fiind legate de activitatea lui Aristotel Căncescu şi Radu Ispas, care şi-au folosit funcţia publică pentru interesele proprii şi ale firmelor SC Gotic SA şi SC Ramb Sistem SRL, respectiv ale persoanelor care reprezentau aceste firme de casă, Ioan Pascu şi Gabriel Bâgiu.

„Aceste două firme deţineau cvasi-totalitatea contractelor derulate cu CJ Braşov, întrucât le erau acordate preferenţial prin încredinţare directă, ca urmare a dispoziţiei inculpatului Căncescu. (…) Infracţiunile de abuz în serviciu în dauna CJ Braşov comise în favoarea SC Ramb Sistem SRL, prin acordarea preferenţială a două contracte în 2007 şi 2008, firmă reprezentată de inculpatul Bîgiu Gabriel, au fost posibile prin abuzul în serviciu exercitat de către inculpatul Căncescu. Din probele administrate până în acest moment al cercetărilor a rezultat bănuiala rezonabilă că, în schimbul decontării abuzive a sumelor de bani în cuantum total de 664.180,54 lei către SC Ramb Sistem SRL, această societate ar fi realizat un teren de tenis la reşedinţa preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov situată în localitatea Râşnov”, se arată în referatul DNA.

MITA primită de Aristotel Căncescu, reţinut pentru corupţie: UN TEREN DE TENIS în curtea casei

CJ Braşov şi SC Ramb Sistem au încheiat în perioada 2007 – 2008 contractele: ‘Reabilitare, amenajare refuncţionalizare Complex de agrement Tâmpa’, în valoare de peste 8 milioane lei, suplimentată prin act adiţional cu încă peste 5,5 milioane lei, pentru care ‘în realitate datorită acţiunii infracţionale abuzive a lui Căncescu’ s-a achitat din bugetul public al CJ Braşov suma de aproximativ 264.000 lei, ce reprezintă plată nejustificată; şi ‘Amenajare suprafeţe de joc – terenuri sportive la Liceul ‘Andrei Şaguna”, în valoare de peste 1,7 milioane lei, pentru care ‘în realitate datorită acţiunii infracţionale abuzive a lui Căncescu’ s-a achitat din bugetul public al CJ Braşov suma de peste 400.000 lei ce reprezintă plată nejustificată.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Cea mai bună ruladă de porc pentru masa de Crăciun: așa iese fragedă și foarte gustoasă, cu o crustă crocantă. Trucul la care apelează Sorin Bontea
Capital.ro
Sfârșitul lui Călin Georgescu. Oamenii lui au aflat adevărul abia acum: A ajuns să...
Playtech.ro
Ordinea în care se pun legumele în salata de boeuf. Acesta e secretul gustului perfect, vei observa diferența
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Iisus Hristos, între mit și realitate. Dezvăluiri științifice și istorice: „Imaginile tradiționale sunt în mare parte inexacte”
wowbiz.ro
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Cozonacul cu umplutură de fistic, vedetă pe masa de Crăciun. Rețeta devenită virală pe internet
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Atac devastator la un târg de Crăciun din Germania! Cel puțin 11 persoane au murit și alte 60 au fost rănite după ce o mașină a intrat în mulțime
Cancan.ro
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Fosta soție a lui Călin Georgescu acuză și cere despăgubiri. E foarte grav ce i s-a întâmplat Danielei
StirileBZI
Reprezentanții BNR, avertisment pentru banii românilor: „Sunt două riscuri sistemice!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO Atentat terorist la un târg de Crăciun. O mașină a spulberat mulțimea: printre morți, și un copil
substantial.ro
Firma Kensington Communication, reacție la dezvăluirile Snoop despre campania de pe TikTok
MediaFlux
HIDROELECTRICA dă BANII ÎNAPOI! Facturile pentru DOUĂ luni au fost GREȘITE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Compania străină care vrea români la muncă. Le oferă 5500 de euro lunar