Lukoil reporneşte instalaţiile la Rafinăria Petrotel

Rafinăria Lukoil Ploieşti, care a fost oprită în urmă cu o săptămână în urma unei anchete a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a notificat, vineri, Garda de Mediu Prahova asupra începerii procedurii de pornire a instalaţiilor tehnologice.
Romania TV
10 oct. 2014, 07:11
Lukoil reporneşte instalaţiile la Rafinăria Petrotel

„Începând de azi vor intra în procedură de repornire a instalaţiilor. Au trimis notificarea în această dimineaţă”, a declarat, pentru AGERPRES, comisarul şef al Gărzii de Mediu Prahova, Daniela Tudorache. Potrivit sursei citate, în document se menţionează că, pe perioada regimului tranzitoriu de pornire, rafinăria va monitoriza prin laboratorul său emisiile la limita amplasamentului.

Potrivit unui comunicat emis marţi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, în dosarul penal nr. 254/P/2014 se efectuează cercetări faţă de SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi de spălare de bani cu un prejudiciu estimat de 230 milioane euro.

De asemenea, faţă de directorul general al Petrotel Lukoil, Andrey Bogdanov, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani şi s-a instituit măsura preventivă a controlului judiciar.

Conform sursei citate, la data de 2 octombrie anchetatorii au dispus măsura sechestrului asigurator ca urmare a unor percheziţii efectuate pe platforma Lukoil din Ploieşti, iar luni, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus înlocuirea măsurilor asigurătorii, prin ridicarea parţială a sechestrului asigurător asupra conturilor bancare.

„La data de 06.10.2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus înlocuirea măsurilor asigurătorii prin ridicarea parţială a sechestrului asigurător asupra conturilor bancare, pentru a da posibilitatea SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti să îşi desfăşoare activitatea curentă în condiţii de normalitate cu terţii şi să plătească drepturile salariale şi contribuţiile la bugetul de stat. În cauză au fost extinse măsurile asigurătorii asupra altor bunuri puse la dispoziţie de SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti”, se arată în comunicatul citat.

Decizia a nemulţumit conducerea Lukoil. Prim-vicepreşedintele grupului Lukoil, Vladimir Nekrasov, lăsa de înţeles că ar putea urma o decizie de închidere definitivă. 

„În acest moment ne sunt blocate stocurile strategice de ţiţei şi produse petroliere şi avem sechestru asigurător pe tot patrimoniu rafinăriei şi pe debitele Lukoil România faţă de Petrotel. Am propus o înţelegere pentru revizuirea acestor măsuri asiguratorii. Dacă vom ajunge la un acord vom reporni rafinăria, dacă nu, nu”, a spus Nekrasov, care este reprezentantul grupului cu activitatea de rafinare, marketing şi distribuţie.

Potrivit oficialului, Lukoil Petrotel va plăti 700 milioane dolari la bugetul de stat drept taxe şi impozite pentru acest an.

„Considerăm că aceşti 700 de milioane de dolari pe care îi plătim pot fi considerate măsuri asiguratorii. Dacă rafinăria nu va mai exista, statul nu va mai putea să obţină aceşti bani, pentru că vom opri rafinăria definitiv”, a adăugat Nekrasov.

Avertismentul Lukoil a fost considerat inadmisibil de către preşedintele Traian Băsescu, şeful statului cerând Guvernului să fie pregătit să preia rafinăria în cazul în care conducerea Lukoil decide închiderea ei. Şeful statului a arătat că cei de la Lukoil trebuie să se hotărască dacă respectă legea sau pleacă din România.

„Nu discut abordări dâmboviţene, ci doar ameninţarea făcută de un lider al companiei împotriva procurorilor şi a Guvernului. Astfel de abordare este inadmisibilă, iar dacă mâine va stabili să nu reia producţia, cer Guvernului să fie pregătit să preia rafinăria de la ploieşti pentru că asta depăşeşte limitele unei companii care vrea sau nu. Replătim preţul cu care s-a privatiza, iar diferenţa de la tehnologizare o discutăm dacă evaziunea fiscală a fost de 230 milioane de euro sau a fost mai mare. La constatarea finală a ilegalităţilor comise de Lukoil, să discutăm în cotrapartidă suma constatată a fi fraudă cu sumele investite de Lukoil”, a declarat Trian Băsescu.

Şeful statului a arătat că România este stat de drept şi că legea se aplică tuturor în mod egal. Băsescu a mai spus că exercitarea de presiuni îi pare „o abordare de tip putinian”, adăugând că „aşa ceva face Putin în ţară la el, nu într-o ţară a UE”.

„Îmi pare o abordare de tip putinian, aşa ceva face Putin în Rusia. Comportamentul nostru trebuie să fie pe înţelesul ruşilor. Lukoil nu poate spune că închid pentru că am probleme cu justiţia, trebuie să se gândească să dispară de tot de pe piaţa românească. România este stat de drept, Lukoil are lanţ de distribuţie, are concesiuni în Marea Neagră şi trebuie să se hotărască dacă respectă legea sau pleacă”, a precizat Băsescu.

„Am mai auzit o minciună că Lukoil contribuie cu 700 mil. de euro pe an. Lukoil merge în pierdere de ani buni. Asta mă face să gândesc şi spun: i-a dat banii lui, i-a dat banii pe acciză. Lukoil n-a avut profituri. Cel puţin aşa arată declaraţiile lor din ultimii 5 ani, în care să fi dat contribuţii la statul român. Cele 700 milioane sunt accizele”, a adăugat şeful statului.

Traian Băsescu a explicat că suntem în faţa unui „şantaj”, dar le-a transmis reprezentanţilor Lukoil că pot să plece din România, dar să nu creadă că vor pleca cu rafinăria.
„Suntem în faţa unui şantaj, a unei presiuni, şi Doamne fereşte să se cedeze la ea că altfel aflăm mâine că nici OMV, nici Rompetrol nu mai poate face profit. Ia plecaţi băieţi, dacă nu respectaţi legile statului, dar să nu credeţi că plecaţi cu rafinăria!”, a conchis Băsescu.

Premierul Victor Ponta a declarat, în direct la România TV, că Lukoil nu poate să plece cu rafinăria, cu utilajele companiei ruse.

„Nu pot să plece cu rafinăria şi cu ţevile. Cel mai bine e să funcţioneze. Suntem într-o ţară europeană, unde companiile nu se supun preşedintelui. Există două variante pentru Lukoil: să vândă cuiva acţiunile, dar trebuie să găsească un cumpărător. A doua variantă, care s-a aplicat doar în Ungaria, este ca guvernul să exproprieze compania pentru utilitatea publică. Cred că preşedintele este o persoană tulburată, care s-a certat cu toată lumea, cu pensionarii, cu Lukoil. E poziţia unei persoane fără responsabilitate”, a spus Ponta.

În plus, premierul a declarat, joi, că Guvernul este pregătit să ia toate deciziile necesare pentru a salva locurile de muncă şi pentru a avea încasări legale la buget.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în carnea pentru perișoare ca să iasă pufoase și gustoase. Este un secret al bucătarilor din Turcia, stăpâni peste rețetă. O să apelezi mereu la acest truc
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni