Oleg Protasov a semnat un contract valabil până în vara anului viitor, cu opţiune de prelungire încă un sezon. Fostul mare atacant al naţionalei URSS are 50 de ani şi a antrenat-o pe Steaua în prima jumătate a sezonului 2005-2006, devenind foarte popular în rândul suporterilor din Ghencea. Fost jucător la Dnepr Dnepropetrovsk, Dinamo Kiev, Olympiakos Pireu sau Gamba Osaka (Japonia), el a pregătit numeroase formaţii, printre care Olympiakos, AEL Limassol, Dnepr, Kuban Krasnodar sau Dinamo Minsk.
„Astra e o echipă foarte bună, foarte frumoasă, putem face lucruri frumoase în viitor. Sunt bucuros că echipa şi conducătorii au pus o barieră foarte sus. Cred că Astra poate fi un pic mai sus, are această forţă. Sper ca băieţii să înţeleagă asta şi să ducem Astra cât mai sus. M-am decis să vin la Astra în doar câteva ore. Cred că fotbalul românesc îşi revine încet-încet, chiar dacă există şi aici probleme financiare, la fel cum sunt în toată Europa. Nivelul fotbalului românesc este destul de bun, din când în când mai apar jucători care pleacă în campionatele străine. Faptul că în momentul de faţă sunt mai multe echipe care se luptă la titlu nu face decât ca fotbalul să fie mai frumos”, a declarat Protasov, citat de Digi Sport.
Astra ocupă locul 4 în Liga I, la 6 puncte de liderul Steaua, şi a fost eliminată din Cupa României. Echipa a pierdut primele două meciuri disputate în Grupa D a Europa League.