ACCIDENT GRAV PE DN 1. Potrivit datelor furnizate de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, accidentul s-a produs în dreptul municipiului Ploieşti, în zona şoselei de centură care ocoleşte vestul oraşului, la intersecţia cu drumul către localitatea Buda.
Primele informaţii de la locul accidentului arată că de vină este un şofer care a intrat pe drumul naţional fără să se asigure corespunzător, maşina pe care o conducea ciocnindu-se cu un alt autovehicul care circula regulamentar pe drumul naţional.
În urma impactului, o persoană a murit pe loc şi alte cinci sunt rănite. Circulaţia a fost blocată, iar mai multe echipaje SMURD au intervenit.