FLORIN TUDOSE a murit duminică, în urma unui infarct. Decesul lui FLORIN TUDOSE a survenit după-amiază, în zona unei pieţe agroalimentare din localitatea Coşereni, judeţul Ialomiţa, potrivit site-ului Mediafax. Acesta a căzut la pământ în momentul în care a încercat să urce în maşină, la scurt timp după ce făcuse câteva cumpărături.
Imediat a fost chemată o ambulanţă, iar medicii au efectuat manevre de resuscitare câteva zeci de minute, dar fără succes. În cele din urmă, a fost declarat decesul, ca urmare a unui stop cardio-respirator provocat, cel mai probabil, de un infarct. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga spitalului din Urziceni.
FLORIN TUDOSE se afla în evidenţele medicilor de mai mulţi ani cu afecţiuni medicale, el suferind de hipertensiune arterială.
Deşi nu există suspiciuni privind eventuala comitere a unor infracţiuni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa a deschis în acest caz dosar penal pentru moarte suspectă, potrivit prevederilor legale în astfel de situaţii.
FLORIN TUDOSE era şeful Clinicii de psihiatrie la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), profesor universitar şi doctor în ştiinţe medicale.
FLORIN TUDOSE s-a născut în 1952 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București și a devenit medic psihiatru. Din 1999 Florin Tudose a fost profesor universitar și a predat psihiatrie psihopatologie și psihologie clinică. Acesta a publicat singur sau în colaborare peste 30 de cărți de specialitate și aproape 200 de articole dedicate psihiatriei. Printre acestea volumele: Vademecum în psihiatrie (1985), Orizonturile psihologiei medicale (2003), Sindroame rătăcitoare (2005), Psihiatrie în practica medicală (2007), Tratat de psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi (2011), Psihiatria medicului de familie (2013).
FLORIN TUDOSE şi-a lansat de curând volumul „Psihopolitica”. Sâmbătă seară, Florin Tudose a fost prezent în studioul unei televiziuni, emisiunea „Canapeaua electorală”, unde a analizat profilul candidaţilor la preşedinţie.