‘Nu pot să spun dacă vom avea cvorum în şedinţa de plen. Obligaţia mea ca preşedinte al Camerei Deputaţilor este să depun toate eforturile astfel încât cei care sunt deputaţi să fie înştiinţaţi de obligativitatea prezenţei lor şi de responsabilitatea pe care o are mandatul de parlamentar, indiferent de numele pe care îl ai. Eu cred că fiecare dintre noi are o conştiinţă, pe care trebuie să şi-o utilizeze la vot. Valeriu Zgonea va fi prezent ca întotdeauna şi ca întotdeauna va vota pentru. La nivelul grupului PSD nu s-a luat o decizie asupra votului, niciodată nu s-a luat o astfel de decizie, dar colegii mei au votat de fiecare dată pentru ridicarea imunităţii’, a spus Zgonea la Palatul Parlamentului.
Plenul Camerei Deputaţilor urmează să dezbată şi să voteze, luni, cererea DNA privind încuviinţarea începererii urmăririi penale a deputatului independent Valerian Vreme. El este cercetat în dosarul licenţelor IT şi este acuzat de abuz în serviciu săvârşit în perioada în care a fost ministru al Comunicaţiilor, septembrie 2010 – februarie 2012.
Pe 7 octombrie, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat solicitarea DNA.