O echipă de la Universitatea Sun Yat-Sen din Guangzhou, China, a analizat efectele pe care le au diferite băuturi asupra stării de mahmureală, scrie descopera.ro.
Această stare extrem de neplăcută este provocată de acetaldehidă, un compus rezultat din metabolizarea etanolului din alcool. Ulterior, acetaldehida este netabolizată în acetat, care are efecte benefice.
Citeşte şi Remedii rapide pentru mahmureală
Pornind de la aceste date, cercetătorii au observat efectele a 57 de băuturi diferite, printre care ceai, infuzii de plante şi sucuri acidulate. Ei au analizat impactul lor asupra enzimelor care metabolizează alcoolul.
Astfel, ei au văzut că anumite infuzii de plante pot prelungi efectul neplăcut al acetaldehidei, adică durata perioadei de mahmureală. În schimb, Sprite, o băutură carbogazoasă populară, este printre cele care stimulează metabolizarea acetaldehidei în acetat, reducând astfel durata stării neplăcute.
Citeşte şi Cele mai bizare remedii împotriva mahmurelii
După ce au obţinut aceste rezultate, experţii vor să testeze teoria şi pe cobai, pentru ca datele lor să fie concludente.