Pensiile şi alocaţiile pentru copiii care provin din familiile sărace vor fi majorate

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat luni seara, la România TV, că încasările mai mari decât cele previzionate în acest an vor permite Guvernului să aplice legea care prevede indexarea pensiilor cu coeficientul de inflaţie şi creşterea salariului mediu, iar majorarea ar putea avea "ceva în plus" peste coeficientul legal. Premierul a subliniat că cel mai important obiectiv al Guvernului este ca, în România, să se ajungă la un numărul cel puţin egal între de salariaţi şi pensionari. De asemenea, Victor Ponta a anunţat că săptămâna viitoare, în sedinţa de guvern, se va lua decizia majorării alocaţiilor pentru copiii care provin din familii cu venituri reduse. 
Iulian Tudor
13 oct. 2014, 17:10
Pensiile şi alocaţiile pentru copiii care provin din familiile sărace vor fi majorate

„Anul acesta am încasat puţin mai mult, asta permite Guvernului să păstreze, în primul rând două angajamente fundamentale pe care eu le-am luat ca prim-ministru şi care sunt convins că vor rămâne. Nu se va mai tăia niciodată niciun leu din pensia cuiva, e foarte important, trăim în România unde oamenii ştiu ce au păţit în 2010, se va aplica în fiecare an cel puţin legea care prevede indexarea pe acea metodă cu coeficient de inflaţie şi creşterea salariului mediu’, a spus Victor Ponta, la România TV.

Premierul a adăugat că e posibil ca în anul următor să poată fi acordată la pensii o majorare peste coeficientul prevăzut de lege, în baza încasărilor din acest an.

„Spun asta deoarece trăim în România unde legea nu s-a aplicat, prima dată am aplicat-o în 2013, plus faţă de aceste două angajamente absolute şi importante, esenţiale pentru fiecare pensionar şi pentru fiecare român care urmează să iasă la pensie există posibilitatea de a avea o creştere un pic peste coeficientul prevăzut de lege în măsura în care reuşim să umblăm şi în alte zone sociale, în primul rând la alocaţiile pentru copii, la alocaţiile de hrană pentru copii aflaţi în diversele forme instituţionalizate şi la alocaţiile pentru persoanele cu dizabilităţi. Deci cele două lucruri pot să le angajez că există în buget, există posibilitatea de a nu se mai tăia niciodată niciun fel de pensie şi de a se indexa cu procentul prevăzut de lege. În plus, în baza încasărilor din acest an şi a strategiei bugetare 2015-2016, putem să acordăm ceva în plus”, a mai spus Victor Ponta, la România TV.

Faptul că avem încasări mai mari la bugetul de stat şi faptul că am creat mai multe locuri de muncă ne permit să avem, în 2015, o majorare a pensiilor sociale puţin mai mare decât coeficientul care rezultă din aplicarea formulei prevăzută în lege. Noi estimăm că majorarea va fi de 5%. Calculele ne dau 4,5%, însă ne permitem să avem o majorare, a declarat ministrul Muncii Rovana Plumb.

Mai mult, oficialul a precizat că Ministerul Muncii şi Ministerul de Finanţe vor să găsească o modalitatea prin care majorarea să fie chiar mai mare de 5%. „Pensiile mici vor fi şi ele supuse aceleiaşi majorări cu 5% pentru anul 2015, dar vrem mai mult. Pentru cei care au pensiile până la 350 de lei şi de la 350 de lei în sus, 450 de lei, 500 de lei, vrem să găsim împreună cu Ministerul de Finanţe posibilitatea de a face o majorare mai mare decât 5%.

Citeşte şi: Rovana Plumb: Pensiile cresc cu 5% în 2015, indemnizaţiile persoanelor cu handicap cu 16%

Depinde acum dacă vom putea face deodată sau prin aplicarea unei singure măsuri, să ajungem la majorarea celor care sunt acum la 350 de lei la 500 de lei sau facem în etape: 400 de lei, 450 de lei, asta în funcţie de cum vom definitiva cu Ministerul de Finanţe şi ce sume vom avea la bugetul de stat. Este clar că atunci când vorbim de pensia socială de 350 de lei are o componentă bugetară importantă„, a conchis Rovana Plumb.

CITEŞTE ŞI: Rovana Plumb: Pensiile cresc cu 5% în 2015, indemnizaţiile persoanelor cu handicap cu 16%

Premierul Victor Ponta a salutat creşterea pensiilor sociale din 2015, dar a subliniat că cel mai important obiectiv al Guvernului este ca, în România, să se ajungă la un numărul cel puţin egal între de salariaţi şi pensionari.

Dincolo de cât putem să dăm, 4,5%-5%, cred că cel mai important obiectiv, care nu se poate realiza în doi ani, se poate realiza într-un termen de 5-7-10 ani, a fost ceea ce îşi dorea toată lumea sau orice Guvern în România, să începem să ajungem la un număr de salariaţi cu contracte de muncă cel puţin egal cu numărul beneficiarilor de pensii. La sfârşitul lui 2014, toţi cei care sunt înregistraţi cu contracte de muncă este undeva la peste 5,2 milioane, iar numărul pensionarilor este tot undeva la 5,2-5,3 milioane, pentru că nu au mai fost acele valuri de pensionări anticipate, care au fost legitime în momentele de restructurare economică, nu am mai făcut restructurări în administraţie, în special sănătate şi educaţie. Deci, obiectivul fundamental este acesta: cu cât reuşim să inversăm acest raport, atunci orice creştere o vom putea calcula mai mult„, a declarat Victor Ponta la România TV.
 
CITEŞTE ŞI: Veste bună pentru români. Salariul minim CREŞTE cu 8% la începutul anului 2015

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni