„An de an, mă uimește tăria credinței pelerinilor care merg să se închine la moaștele Sfintei Parascheva. Fără o credință curată și puternică, vie, nu se adună la un locaș de cult zeci de mii de oameni, din toate colțurile țării, de toate vârstele și condițiile sociale. Credința în Dumnezeu este un bun prețios al românilor, pe care se cade să-l respectăm indiferent dacă suntem credincioși sau laici. Ea reprezintă o garanție că puterile spirituale și morale ale națiunii noastre sunt departe de a fi epuizate”, a transmis Victor Ponta.
Prim-ministrul participă astăzi la slujba oficiată la Catedrala Metropolitană din Iași, fiind unul dintre cei peste 90.000 de credincioși care s-au închinat zilele acestea la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.
„Tuturor celor care poarta numele Sfintei Parascheva le urez La mulți ani!„, a mai transmis Victor Ponta pe Facebook.