Actorii de top pot câştiga câteva zeci de milioane de dolari pentru un singur film, iar aceste onorarii generoase se justifică pe deplin atunci când filmul în cauză obţine încasări de câteva sute de milioane de dolari. Dar dacă filmul are încasări slabe, atunci situaţia devine puţin mai complicată pentru actorii din distribuţie.
Drew Barrymore a jucat în 2010 în comedia romantică „Going the Distance”, care a obţinut încasări de doar 17,8 milioane de dolari. Filmele ei din 2009 – „Everybody’s Fine” şi „Whip It” – au generat încasări şi mai mici, informează Reuters.
Potrivit Forbes.com, actriţa americană a adus producătorilor doar 40 de cenţi pentru fiecare dolar investit de aceştia în filmele care au avut-o în distribuţie. În schimb, Eddie Murphy a generat 2,7 dolari pentru fiecare dolar cu care a fost plătit.
Eddie Murphy a beneficiat de salarii mari după succesul comediilor sale, precum „Profesorul trăznit”. Însă cele mai recente filme ale lui, „Ţi-l prezint pe Dave” şi „Imagine That”, au fost eşecuri din punct de vedere al încasărilor. Potrivit editorilor de la Forbes.com, starul american ar putea să revină la gloria de odinioară odată cu lansarea noului său film, „Tower Heist”, dar şi după gala premiilor Oscar din 2012, pe care o va prezenta.
Will Ferrell, după doi ani pe care i-a petrecut consecutiv în fruntea acestui top deloc onorabil, a coborât pe poziţia a treia. Pentru fiecare dolar investit în filmele sale, producătorii au încasat 3,5 dolari.
Pe poziţia a patra a topului primilor zece actori plătiţi exagerat la Hollywood se află Reese Witherspoon (3,55 dolari), iar locul al cincilea a revenit actorului de culoare Denzel Washington (4,25 dolari). Topul este completat de Nicolas Cage (4,40 dolari) pe poziţia a şasea, Adam Sandler (5,20 dolari), pe poziţia a şaptea, Vince Vaughn (5,20 dolari), pe poziţia a opta, Tom Cruise (6,35 dolari), pe poziţia a noua, şi Nicole Kidman (6,70 dolari), pe poziţia a zecea.
Editorii de la Forbes.com au utilizat o formulă care calculează salariul estimat al actorilor pentru fiecare film, incluzând vânzările de DVD-uri şi drepturile de televizare, pe care au raportat-o la încasările filmului analizat.
Pentru a alcătui acest clasament, experţii au analizat topul primelor 100 de staruri de la Hollywood care au deţinut roluri principale în cel puţin trei filme ce au beneficiat de o distribuţie largă, în ultimii cinci ani.