Asistenta medicală de pe salvare a suferit mai multe contuzii, fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă.
„Un echipaj SAJ aflat în misiune a fost implicat într-un accident de circulaţie. Echipajul se deplasa la o solicitare în localitatea Şerboteşti. Pe DN 24, în localitatea Văleni, un autovehicul a schimbat brusc sensul de mers, fiind lovit în plin de ambulanţă. Un pasager al autovehiculului a fost transportat în stare critică la spital, iar asistenta medicală de pe salvare este policontuzionată şi se află la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean”, a declarat managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa, potrivit Agerpres.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.