Magistraţii au respins ca nefondată contestaţia depusă de omul de afaceri Alin Ionescu.
Procurorii i-au reţinut, pe 30 septembrie, pe patronul firmei Shelter Security, Alin Ionescu, şi pe contabila societăţii, Roxana Aron, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul serviciilor de pază şi securitate, în care prejudiciul este de aproximativ 10 milioane de euro.
Pe 1 octombrie, cei doi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.
Procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti au arătat, în referatul în care au propus arestarea preventivă a celor doi, că din probele şi mărturiile de la dosar rezultă că Alin Ionescu „a împuternicit pe conturile bancare persoane de încredere, aceştia fiind angajaţi sau foşti angajaţi ai firmelor controlate de acesta, respectiv CP Shelter Security SRL, SC Lion Guard Security SRL, cele mai importante retrageri de numerar fiind făcute de aceştia”.