Confruntare ISTORICĂ între fraţii Andrei şi Bogdan Stoica, vedetele din SUPERKOMBAT

Una dintre cele mai aşteptate lupte în circuitul Superkombat, duelul dintre fraţii Bogdan şi Andrei Stoica, va avea loc, dar nu în ring, ci pe pistă, cei doi urmând să se confrunte la primul Grand Prix de drift, programat, sâmbătă, la Târgul Auto Vitan, graţie Romanian Drift Community.
Filip Stan
15 oct. 2014, 09:29
Confruntare ISTORICĂ între fraţii Andrei şi Bogdan Stoica, vedetele din SUPERKOMBAT

Fraţii Stoica se pregătesc în acest moment pentru unele dintre cele mai importante meciuri din carieră. Pe 25 octombrie, la Geneva, Bogdan Stoica va fi singurul român care se poate califica în turneul final de la Monza, Italia, dacă îl va învinge pe francezul Aristote Quitusisa, în timp ce Andrei îşi va apăra titlul mondial Superkombat în faţa spaniolului Moises Baute.

Pe lângă artele marţiale, cei doi sunt pasionaţi şi de sporturile cu motor, iar invitaţia la cel mai mare Grand Prix de drift din acest an a fost acceptată pe loc, se precizează într-un comunicat.

„Va fi o experienţă interesantă, întotdeauna m-au fascinat aceste show-uri, iar acum va fi o ocazie bună fiindcă aici e totul ţinut sub control, nu pot avea loc accidente. Uite aşa mă voi duela şi cu fratele meu pentru că tot ne întreba toată lumea dacă vom avea vreodată vreun meci direct”, a declarat Andrei Stoica, a cărui apariţie de sâmbătă va fi ultima înaintea plecării pentru meciul din Elveţia, acolo unde promotorul român Eduard Irimia va pune în scenă un eveniment transmis în 90 de ţări.

Cei mai buni piloţi de drift din ţară se vor confrunta într-un show unic, pe 18 octombrie, în parcarea târgului auto Vitan din Capitală, la primul Grand Prix organizat de Romanian Drift Community, care va avea şi un moment special dedicat acestui fenomen cu un tir DAF. Peste 20 de maşini de peste 500 de cai putere, pregătite pentru competiţiile internaţionale sunt anunţate la start. Acesta se vor duela în deja celebrele battle-uri, chiar şi cu câte patru maşini, ceea ce va face sa crească nivelul de spectacol şi adrenalină. Efectele pirotehnice şi fetele frumoase nu vor lipsi de la evenimentul la care vor fi prezente şi mai multe vedete din sport, muzică şi showbiz.

Spynews
Fetița lovită cu mașina de șoferul minor, în Pantelimon, s-a trezit fix în ziua în care fratele său a fost înmormântat! A aflat că medicii i-au amputat piciorul, însă nu știe că băiatul a murit
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Stațiunea celebră perfectă pentru pensionari în august. E ferită de aglomerație, aici sunt cele mai mici prețuri și ai parte de liniște totală
Capital.ro
Lege pentru românii care au casă la curte. Vecinii sunt obligați. Trebuie să aibă aprobare
Playtech.ro
Of, Doamne, cât ești de frumoasă. Elena Ionescu, apariție de TOP pe plajă. A arătat TOT
DailyBusiness
Avertisment de la ANAF! SE SCHIMBĂ LEGEA
Adevarul
Prețurile din SUA care l-au șocat pe un cunoscut vlogger român. „Ceva nu-i bine cu magazinul ăsta, mai ieftin ca în București” VIDEO
Spynews
Maria Georgiana, imagini cu burtica de gravidă! Cum decurge sarcina celei mai dorite românce de pe platformele pentru adulți | VIDEO
Spynews
Imaginile care pun capăt speculațiilor. Dovada clară că la volan, în timpul accidentului din Pantelimon, era minorul în vârstă de 17 ani | VIDEO
Evz.ro
Salată de roșii coapte. Rețeta care adună aromele verii în farfurie
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Mama Luizei Melencu, în pragul sinuciderii! A fost la un pas să recurgă la un gest extrem
Cancan.ro
💣 de la ”Insula Iubirii”! Au divorțat, dar încă locuiesc împreună cu Tanța Blonda! 😲
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Drama ascunsă de regretatul Nicu Covaci. Mama solistului a fost ucisă cu sânge rece în urmă cu 22 de ani
Capital.ro
Proprietarii de apartamente sunt obligați să anunțe. Trebuie să obțină neapărat acest document
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Nicu Covaci: Nu mă doare nimic, dar sunt așa de amețit că...
substantial.ro
Dolce & Gabbana lansează primul său parfum pentru câini
MediaFlux
CUTREMUR în ALEGERILE din SUA! TRUMP, învins deja de KAMALA
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?