Sorin Oprescu a spus, la reuniunea Guvernului, că Primăria Capitalei va prelua ELCEN, care nu este „fată mare, fiind destul de frământată” şi cu credite contractate la începutul anului.
„Preluăm ELCEN-ul, e foarte adevărat că nu ne căsătorim cu o fată mare, este destul de frământată şi trecută prin ciur. Mirele e mai bătrân, dar asta nu-i fată mare. Sunt acolo o serie întreagă de credite care au fost luate la începutul anului 2014 şi, stingând prin confuziune 790 milioane euro, prin unirea cu ELCEN-ul, ne trezim cu 600 milioane lei”, a precizat Oprescu.
Primarul Capitalei a arătat că se speră ca perioada de iarnă să fie trecută „în condiţii onorabile” din punct de vedere al încălzirii şi a mulţumit pentru deschiderea de care beneficiază municipiul Bucureşti, adăugând că în ultimii şase ani, până în prezent, nu a avut parte de un astfel de sprijin efectiv decât „parţial”.
CITEŞTE ŞI Oprescu: La RADET s-a făcut o „inginerie financiară” printr-un cont escrow
Guvernul va acorda fonduri în valoare de 85 de milioane de lei către Primăria Capitalei, după fuziunea ELCEN-RADET, bani care vor fi transferaţi ELCEN pentru furnizarea gazelor necesare RADET la distribuirea apei calde şi a energiei termice către populaţie.
Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri dimineaţă, că va avea o întâlnire cu Sorin Oprescu pe tema fuziunii ELCEN-RADET pentru a rezolva problema apei calde în Bucureşti.
”Având în vedere că, în sfârşit, după presiunile primarului general şi ale dumneavoastră, ale mass-media şi ale cetăţenilor din Bucureşti, consilierii generali de la PNL, PDL au fost de acord să aprobe fuziunea ELCEN-RADET, astăzi o să mă văd cu primarul general şi să rezolvăm problema cu încălzirea, pentru că era blocată de consilierii din opoziţie. Cred că şi-au dat seama că fac aceeaşi greşeală pe care am făcut-o noi în 2004, când îl blocam pe primarul Traian Băsescu. În sfârşit, ieri (n.r. marţi), au votat, mă bucur foarte tare. Şi asta înseamnă că astăzi putem să rezolvăm problema cu apa caldă pentru Bucureşti”, a anunţat prim-ministrul.