Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, Gabriel Ivănuş, a declarat că flăcările s-au propagat pe suprafaţa de aproximativ 25 metri pătraţi de la o sobă fără acumulare de căldură.
„Cercetările efectuate de poliţişti au constatat că victima era proprietarul gospodăriei, în vârstă de 77 de ani. Aceştia trebuie să stabilească, alături de inspectorii noştri, împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a precizat Ivănuş, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, corpul bătrânului a fost ridicat şi transportat pentru necropsie la serviciul de medicină legală a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin.