Kim Jong-Un, apariţie surpriză în presa nord-coreeană

După aproape şase săptămâni de absenţă, liderul nord-coreean Kim Jong-Un, care a reapărut în această săptămână, s-a aflat din nou pe prima pagină în presa oficială nord-coreeană, de data acesta mergând cu ajutorul unui baston, informează vineri AFP.
Filip Stan
17 oct. 2014, 06:34
Kim Jong-Un, apariţie surpriză în presa nord-coreeană

Rodong Sinmun, cotidianul partidului unic nord-coreean, a publicat o fotografie cu Kim zâmbind şi sprijinindu-se cu mâna stângă într-un baston de culoare neagră, în timpul unei inspecţii la două ansambluri rezidenţiale pentru angajaţii Universităţii Kim Chaek, specializată în cercetare nucleară.

Absenţa lui Kim Jong-Un, prilej de speculaţii privind o lovitură de stat în Coreea de Nord. Cine conduce ţara?

Al treilea Kim al singurei dinastii comuniste din istorie, tânărul lider, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a apărut după o absenţă inexplicabilă de peste o lună, care a alimentat legături dintre cele mai fanteziste între starea sa de sănătate şi ipoteza unei lovituri de stat în această ţară comunistă.

Înainte de dispariţia sa, televiziunea de stat l-a arătat pe Kim şchiopătând. Liderul nord-coreean este supraponderal şi merge încet şi greoi.

Kim Jong-Un i-a succedat tatălui său, Kim Jong-Il, decedat în urma unei crize cardiace la sfârşitul anului 2011, la vârsta de 69 de ani. Moartea lui a fost păstrată secretă timp de zece zile. Bunicul lui, Kim Ir-Sen, este fondatorul Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC).

Dinastia Kim, ale cărei statui şi portrete se pot vedea pe bulevardele şi clădirile din întreaga ţară, face obiectul unui cult al personalităţii întreţinut de propaganda oficială.

Spynews
Românii s-au bătut crunt cu polițiștii din Leeds! Au răsturnat și incendiat mașini: „Să vină mascații de la București” | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Locul din România supranumit litoralul de la munte. Puține persoane știu de existența lui, deși zona e plină de atracții turistice
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Te obligă să plătești. S-a dat ordinul în România
Playtech.ro
Cât costă să mergi cu elicopterul la festivalul Electric Castle 2024. E ultima fiță
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
Au fost găsite noi fragmente osoase în Vaslui. Și acestea ar purta „semnătura” Narcisei și a lui Zoro
Spynews
30 de elevi din Coreea de Nord, uciși pentru că s-au uitat la seriale sud-coreene. Au fost împușcați în văzul tuturor
Evz.ro
Bianca Drăgușanu, săltată de poliție. Cum se apără vedeta. Update
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul morții Mariei Diana, tânăra ucisă de urs la Jepii Mici: ”Băiatul era singur și
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Raed Arafat a dat ORDINUL în România. Este obligatoriu de joi, 18 Iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Top 5 atracții turistice în Oslo: ce nu trebuie să ratezi
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'