Testul care îţi spune IMEDIAT dacă ai cancer şi în ce stadiu se află boala

Un nou test medical, realizat de medicii britanici şi belgieni, ajută la identificarea eficientă a tipului de cancer ovarian de care suferă fiecare pacientă şi permite evitarea intervenţiilor chirurgicale inutile.
Iulian Tudor
17 oct. 2014, 12:02
Testul care îţi spune IMEDIAT dacă ai cancer şi în ce stadiu se află boala

Testul, realizat de specialişti belgieni şi britanici, de la Universitatea din Leuven şi Imperial College din Londra, permite diagnosticarea corectă a chisturilor benigne şi a tumorilor canceroase, dar şi a stadiului şi nivelului de agresivitate al celor din urmă, informează Mediafax.

Noua metodă de diagnosticare foloseşte o combinaţie de informaţii medicale despre paciente, teste de sânge şi ecografii pentru a prezice caracterul tumorii (benign sau malign, n.r.), tipul şi stadiul cancerului.

Citeşte şi Alimentul care combate cancerul mai bine decât chimioterapia

Cercetătorii au folosit date despre 3.506 paciente din zece ţări europene, colectate între 1999 şi 2007, pentru dezvoltarea metodei de diagnosticare, pe care au testat-o apoi pe 2.403 paciente, între anii 2009 şi 2012.

Rezultatele cercetării au fost publicate în British Medical Journal.

Cancerul ovarian poate fi dificil de diagnosticat în stadiile incipiente, pentru că simptome precum balonarea şi durerile abdominale pot fi puse pe seama altor afecţiuni des întâlnite.

Cancerul ovarian este cea mai agresivă formă a cancerului ginecologic, doar 40% dintre paciente fiind încă în viaţă la cinci ani după debutul bolii, potrivit articolului publicat de cercetători.

Citeşte şi ZIUA internaţională de luptă împotriva CANCERULUI la SÂN. Descoperă simptomele şi cauzele acestei boli

Un factor cheie privind supravieţuirea în cazul acestei maladii este diagnosticarea cât mai rapidă. În prezent, nu există nicio procedură de testare preventivă, astfel că femeile trebuie să se bazeze doar pe vizitele la medic şi diagnosticarea corectă şi la timp.

Potrivit experţilor, un alt factor important privind rata de supravieţuire este efectuarea intervenţiei chirurgicale, atunci când este cazul, de către un medic specializat şi nu unul generalist.

Multe paciente sunt în prezent operate de medici de chirurgie generală, posibil din cauză că adevărata natură a problemei de sănătate este descoperită abia în timpul operaţiei.

Un alt avantaj al folosirii noului test, care a fost catalogat de experţi drept o metodă mai bună decât practica actuală din sistemul de sănătate britanic, este că intervenţiile chirurgicale inutile pot fi evitate şi, odată cu ele, şi posibilele probleme de fertilitate.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Cum se bea, de fapt, apa. Este o greșeală uriașă pe care o facem toți. Prea puțini români știu cum se realizează o hidratare corectă
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Mircea Badea, deconspirat de Carmen Brumă. Să-l mai credem?
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România: Silviu Prigoană a aflat…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru UDREA. Dezvăluirea care cutremură toată închisoarea
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Salvamont Prahova avertizează asupra riscului de avalanșe la altitudini mari
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni