Arestarea lui Viorel Hrebenciuc, în Parlament. Conducerea Camerei a înaintat Comisiei Juridice cererea DNA

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor s-a reunit sâmbătă, într-o şedinţă de urgenţă, pentru a lua în discuţie cererea DNA privind încuviinţarea arestării preventive a deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, în Dosarul retrocedărilor ilegale. Comisia Juridică a Camerei  a fost sesizată, urmând să întocmească un raport în trei zile. 
Iulian Tudor
18 oct. 2014, 10:07
Arestarea lui Viorel Hrebenciuc, în Parlament. Conducerea Camerei a înaintat Comisiei Juridice cererea DNA

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că Biroul Permanent a înaintat cererea DNA privind arestarea preventivă a deputaţilor Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam Comisiei Juridice, aceasta urmând să întocmească un raport.

Deputaţii jurişti au la dispoziţie trei zile pentru întocmirea raportului, până miercuri. Potrivit lui Zgonea, Comisia Juridică poate depăşi cele trei zile dacă cere date suplimentare de la DNA.

„Respectăm procedurile care sunt stabilite prin Regulament şi obligaţiile pe care le avem în lege, de îndată am convocat Biroul Permanent ca şi la domnul deputat Diniţă şi ca de obicei, în ultima perioadă v-aţi obişnuit. L-am rugat pe domnul secretar general să-i informeze pe cei doi parlamentari că începând de la 12.20 pot consulta dosarul la Comisia juridică, aşa cum a făcut şi domnul deputat Diniţă. Termenele curg de luni. Luni, marţi şi miercuri sunt primele trei zile, conform legii, pentru face raportul în Comisia juridică dacă nu va cere Comisia juridică date suplimentare de la procurorul general, aşa scrie în lege, aceasta este obligaţia noastră, nu ştiu mai multe, după care în cinci zile trebuie să-l punem pe ordinea de zi”, a declarat Zgonea.

Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam îşi pot prezenta punctul de vedere în faţa comisiei. Deşi membru în Biroul Permanent, Viorel Hrebenciuc nu a participat la şedinţa de sâmbătă.

Viorel Hrebenciuc, arestare. Care sunt paşii pentru încuviinţarea cererii DNA. Reacţia Camerei Deputaţilor

Vicepreşedintele PNL Dan Motreanu a declarat că deputaţii ACL vor vota pentru încuviinţarea arestării preventive a lui Viorel Hrebenciuc şi a lui Ioan Adam.

VIOREL HREBENCIUC şi IOAN ADAMA sunt cercetaţi de procurorii anticorupţie în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri şi terenuri.

„În conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituţia României şi ale art. 195 alin. 1 şi 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al României cererea şi referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputaţilor: Adam Ioan, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi constituire a unui grup infracţional organizat şi trei infracţiuni de cumpărare de influenţă; Hrebenciuc Viorel, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la folosire a influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite”, a anunţat vineri DNA.

ANDREI HREBENCIUC, implicat de tatăl său în Dosarul retrocedărilor ilegale. Ce spun procurorii DNA

Potrivit DNA, în cursul anului 2012, deputatul Ioan Adam le-a solicitat judecătorilor Lorand Andras Ordog şi Gabriel Uţă să admită o cale extraordinară de atac, pronunţând o hotărâre judecătorească a Tribunalului Covasna în favoarea lui Paltin Gheorghe Sturdza (naşul de cununie al deputatului), în contradicţie evidentă cu principiile de drept, cu starea de fapt reală şi cu practica anterioară a aceloraşi judecători şi a tuturor celorlalte instanţe care soluţionaseră cauza, prin care au dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru 43.227 de ha teren forestier şi 50 de ha de teren agricol pe raza judeţului Bacău, creând un prejudiciu în sarcina RNP Romsilva de 303.888.615 euro.

DNA cere AVIZ pentru ARESTAREA PREVENTIVĂ a deputaţilor VIOREL HREBENCIUC şi IOAN ADAM

„Imediat după ce a obţinut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231/ R/ 2012 a Tribunalului Covasna, Adam Ioan, împreună cu Paltin Gheorghe Sturdza, Călugăr Daniel-Constantin, Varga Ioan-Gheorghe, Bengescu Dan Costin şi Hrebenciuc Viorel, a constituit şi coordonat un grup ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menţionată”, arată DNA.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Exit Poll, ora 12:00 – Alegeri Prezidențiale 2024, turul 1. Primele rezultate surpriză în numărătoarea CURS, AVANGARDE și CIRA
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Regele Charles, shimbări în Casa Regală. Prima vizată, Camilla
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer prezența la vot. Cum stă Bucureștiul cu prezența la referendum?!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și harta pentru Sectorul 1, Sectorul 2, Sectorul 3, Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 6
substantial.ro
Izolați și fără acces facil la vot: provocările satului Ineleț
MediaFlux
S-A ÎMPUȘCAT în CAP în DRUM SPRE SECȚIE! ALERTĂ în ROMÂNIA de ALEGERI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy