ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Într-un interviu acordat Agerpres, Elena Udrea susţine că Victor Ponta şi Klaus Iohannis reprezintă ”două feţe ale aceleiaşi monede”. ”În realitate, domnul Klaus Iohannis, cel care se revendică a reprezenta acest electorat, este un partener al lui Victor Ponta”, afirmă candidatul PMP.
Udrea se declară convinsă că dacă va intra în turul doi al alegerilor prezidenţiale îl va putea învinge pe Victor Ponta. ”Pe Victor Ponta îl înving sigur dacă intru în turul doi”, mai spune Udrea.
„Am considerat că sunt modelul de politician care corespunde profilului de preşedinte de la momentul, anul, la care vorbim astăzi, 2014, octombrie, şi am decis să intru în această competiţie pentru care, de altfel, eu mă pregătesc de 10 ani”, a spus Udrea.
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Întrebată cum se implică famialia sa în campania electorală, Udrea a răspuns:
„Vedeţi, făceam o glumă, spuneam că eu sunt şi prima doamnă şi preşedinte. Cu mine este mai simplu. Contracandidaţii mei au şi această problemă cu doamnele din spate care-şi doresc să fie prime doamne, îşi doresc acest statut. De multe ori orgoliul unei soţii contează foarte mult în activitatea şi în deciziile pe care le ia un bărbat în politică. Cred că este o competiţie şi între soţiile contracandidaţilor care ar putea să fie viitoarea primă doamnă.
Familia mea, mama mea, fratele meu, cumnata mea nu sunt implicaţi cu mai mult decât că mă sprijină cu ce pot făcând campanie, lipind afişe şi fiind alături de mine. Pentru că ei nu sunt implicaţi în politică, i-am ţinut departe de politică, nu le-am dat funcţii, nu i-am adus să lucreze la stat, nu le-am creat niciun avantaj. Sunt simpli cetăţeni care fac pentru mine tot ce pot. V-am zis – de la lipit afişe până la suportul moral”.
CITEŞTE ŞI ELENA UDREA lămureşte misterul. Ce făcea în această poză? „Îmi aranjam SUTIENUL!”
Udrea a spus şi ce hobby-uri are: „Am descoperit o plăcere nouă, aceea de a cânta. Nu am neapărat voce, îmi dau seama de asta, însă îmi place să cânt. Aşa că am mai mers la concerte în Centrul Vechi, o să mă mai duc. Îmi place să cânt cu prieteni, să cânt pe scenă mai nou, am fani chiar. O să vedeţi că în campania aceasta o să mai am ocazia să mai cânt. Altfel, călătoriile în ţară şi e un moment bun, călătoresc foarte mult în această campanie, chiar dacă nu sunt călătorii de plăcere şi sunt făcute cu un scop precis şi un program de campanie foarte precis (…)
E adevărat că nu-şi permit să-mi spună că eu cânt, probabil, foarte fals, dar veselia este pe măsură. Deci avem şi momente vesele în campanie în care candidatul cântă şi încântă. (…) Ultima melodie preferată este ‘Aripi de vânt’ a Deliei. Da, dacă aş avea un negativ aici aş cânta. Cânt toată ziua în maşină, merg cu radioul în maşină tot timpul deschis, ascult muzică la radio. Şi, deja, toată echipa ştie că eu cânt ce aud la radio şi cânt, acum, cântecele Deliei, dar îmi trebuie un suport. Nu pot aşa singură. E clar că nu mă descurc şi nu aş vrea să stric o melodie atât de frumoasă”