Poliţiştii au fost sesizaţi, la sfârşitul lunii iulie, de dispariţia unui Volkswagen Golf, ce fusese lăsat parcat pe strada Tudor Vladimirescu din Eforie Nord. Ulterior, maşina a fost găsită pe strada Republicii, din aceeaşi localitate, dar distrus: fusese incendiat. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că, în după-amiaza zilei de 29 iulie, mai precis în jurul orei 18, George Lupu, de 27 de ani, şi Cristian Alexe, de 36 de ani, au furat de pe plaja „Acapulco”, din Eforie Nord, un telefon Nokia şi un set de chei auto. Ulterior, cu ajutorul cheilor, suspecţii au furat maşina, pe care inculpatul George Lupu a condus-o, deşi nu avea permis auto. „Ulterior, au abandonat autoturismul pe strada Republicii, după ce i-au incendiat scaunele din faţă, prejudiciul creat fiind în cuantum de 3.500 de lei”, a precizat procurorul Marian Stanciu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa pentru Cuget Liber. În prezent, George Lupu este arestat, după ce, luna trecută, a fost prins în timp ce alături de alţi indivizi a spart un magazin de telefoane mobile, din zona Gării Constanţa. Complicele lui, Cristian Alexe, a fost reţinut, fiind în arestul Poliţiei Constanţa. Cei doi sunt acuzaţi de furt calificat, distrugere, iar George Lupu şi de conducere fără a deţine un permis auto.