‘Prin ordonanţa din data de 25 august 2014 s-a dispus extinderea urmăririi penale şi sub aspectul comiterii unei noi infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, (…) constând în aceea că Dan Costin Bengescu, Sorin Iacob, Viorel Hrebenciuc, cu sprijinul lui Aurel Olari, efectuează demersuri pe lângă preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, pentru a-l determina să achiziţioneze din bani publici moşia lui Paltin Gheorghe Sturdza din localitatea Salcea, jud. Suceava, compusă dintr-un teren de aproximativ 10 ha şi un conac. Este de menţionat că imobilele moştenite de Paltin Gheorghe Sturdza în localitatea Salcea se află în imediata apropiere a Aeroportului Ştefan cel Mare Suceava, ce este în subordinea Consiliului Judeţean Suceava‘, se arată în document.
Procurorii anticorupţie, prin aceeaşi ordonanţă, au dispus extinderea urmăririi penale în cauză şi pentru constituirea unui grup infracţional organizat constând în aceea că începând cu anul 2013 şi până în prezent, folosindu-se de influenţa politică a lui Viorel Hrebenciuc, Dan Costin Bengescu, Sorin Iacob, Ioan Adam acţionează în mod coordonat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de corupţie sau asimilate acestora cu scopul de a facilita dobândirea în mod injust de proprietăţi imobiliare (prin reconstituirea dreptului de proprietate sau prin retrocedări de imobile) de către diferite persoane (ex. Paltin Gheorghe Sturdza, Paul Lambrino etc.).
NOI INTERCEPTĂRI. Cum intervenea Viorel Hrebenciuc la funcţionarii locali. De ce cere DNA arestarea
‘Prin ordonanţa din 14 septembrie 2014 s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la infracţiunile de trafic de influenţă, respectiv cumpărare de influenţă, constând în aceea că începând cu noiembrie 2013 şi până în prezent, Aurel Olari, Sorin Iacob, Ioan Mătăşel, Iosif Kadas, Dan Costin Bengescu, Jănică Poenaru, Viorel Hrebenciuc, cu ajutorul altor persoane, acceptând promisiunea unor foloase materiale, direct sau indirect, le-au promis numiţilor Paul -Philippe Al României şi soţiei sale, Lia A României, că vor interveni pe lângă funcţionari din cadrul autorităţilor publice centrale şi locale, din Călăraşi, Suceava, Sinaia etc, cu atribuţii în domeniul retrocedărilor imobiliare sau al reconstituirii dreptului de proprietate, în scopul urgentării unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestora sau în scopul îndeplinirii unor acte contrare acestor îndatoriri (ex. obţinerea urgentă şi în mod ilegal a 39.885 hectare teren în Broşteni, jud. Suceava, a 50 ha + 3.165,87 de ha teren agricol la Mănăstirea, jud. Călăraşi şi a două imobile în Sinaia etc)’, au reţinut anchetatorii.
În acelaşi referat se arată că, începând cu august 2013, deputatul Hrebenciuc a iniţiat şi derulat acţiuni de folosire a influenţei, la nivelul reprezentanţilor autorităţilor publice locale din judeţul Bacău şi, respectiv Romsilva, ce au ca scop urgentarea procedurilor specifice de punere în posesie a lui Sturdza, cu o suprafaţă totală de circa 43 mii hectare de pădure, chiar dacă punerea în posesie în acest moment s-ar realiza cu încălcarea dispoziţiilor legale.
‘Miza economică deosebită asociată transferului suprafeţei respective din patrimoniul statului în proprietate privată este reprezentată de contravaloarea terenurilor vizate, cifrată la circa 450 milioane euro (potrivit estimărilor efectuate de reprezentanţii instituţiilor silvice, care au luat în considerare vârsta şi calitatea superioară a materialului lemnos aferent). Potrivit datelor existente, pentru sprijinul oferit în exercitarea influenţei pe lângă decizionalii administraţiilor locale şi ai ROMSILVA, deputatul Hrebenciuc ar urma să fie recompensat cu o suprafaţă de teren de circa 12.000 ha, pe care o va primi prin interpuşi. Suprafeţele de pădure vizate de demersurile demnitarului sunt amplasate pe raza a 8 localităţi din judeţul Bacău (respectiv Asău, Goioasa, Palanca, Brusturoasa, Dărmăneşti, Dofteana, Agăş şi Comăneşti), au făcut obiectul mai multor cauze civile, aflate succesiv pe rolul instanţelor de judecată din Oneşti, Bacău, Covasna şi Satu Mare, în perioada 2005 – 2013, în cadrul cărora s-a constatat, de fiecare dată, lipsa calităţii procesuale active a lui Sturdza Paltin-Gheorghe, întrucât acesta nu are gradul de rudenie minimă (gradul IV) stipulat de cadrul normativ în vigoare, cu proprietarul iniţial al pădurii Nicolae D. Ghika ‘, se mai arată în document.
ANDREI HREBENCIUC, implicat de tatăl său în Dosarul retrocedărilor ilegale. Ce spun procurorii DNA
Procurorii susţin că, pe fondul opoziţiei sistematice manifestate de către o serie de funcţionari silvici de la nivelul RNP şi al Direcţiei Silvice (DS) Bacău, care refuză să pună la dispoziţia autorităţilor publice locale terenurile silvice revendicate de cel în cauză, în august 2013, Bengescu (în calitate de mandatar al lui Sturdza) i-a solicitat sprijinul lui Viorel Hrebenciuc.
Potrivit referatului, Viorel Hrebenciuc a intervenit pe lângă membrii comisiilor locale Dărmăneşti şi Dofteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, astfel încât aceştia să accepte predarea directă a suprafeţelor de pădure, fără avizul Comisiei Judeţene de Fond Funciar, în conformitate cu strategia de acţiune convenită în prealabil cu Dan Costin Bengescu.
‘Viorel Hrebenciuc i-a solicitat sprijinul lui Adam Crăciunescu – directorul general al RNP, în scopul exercitării de noi presiuni, în baza ascendentului pe care responsabilul silvic central îl are în virtutea funcţiei deţinute, asupra lui Ghelasă Viorel Gheorghe – directorul coordonator al DS Bacău, astfel încât reprezentanţii structurii silvice judeţene să nu mai tergiverseze punerea în posesie a lui Sturdza Paltin-Gheorghe cu terenurile vizate de către acesta din urmă’, se mai spune în document.