Dinel Staicu a fost găsit vinovat de trei instanţe pentru devalizarea Băncii Internaţionale a Religiilor, dar a scăpat de această condamnare printr-un mărunţiş procedural. Judecătorii au susţinut că el a mai fost o dată judecat pentru aceste fapte pentru că la Craiova, cu mulţi ani în urmă, procurorii i-au dat NUP pentru tot pentru fapte care au avut legătură cu falimetarea Băncii Internaţionale a Religiilor.
A fost apoi o contestaţie făcut de o altă persoană implicată în acest dosar, o contestaţie a măsurilor luate de procurori, care a fost respinsă de magistraţii de la Curtea de Apel Craiova. Acesta a fost motivul pentru care judecătorii de la Bucureşti au considerat că Dinel Staicu a mai fost judecat, deşi sunt diferenţe considerabile între o plângere împotriva unei rezoluţii a procurorului şi judecata care ar trebui să aibă loc în sala de instanţă acolo unde sunt audiaţi martori, sunt analizate probe. Acesta a fost motivul judecătorilor care au decis să anuleze condamnarea la şapte ani de închisoare a lui Dinel Staicu pentru falimentarea Băncii Internaţionale a Religiilor.
Dinel Staicu a mai beneficiat de ajutor din partea magistraţilor, voit sau nu, atunci când a reuşit să fugă din ţară cu o zi înainte să fie condamnat definitiv la şapte ani de închisoare, când îşi schimbase numele din Dinel Staicu în Dinel Nuţu. Procurorii DNA aflaseră acest lucru cu trei luni înainte ca instanţa să se pronunţe definitiv şi să-l condamne, dar judecătorii de la Sectorul 2 au decis că nu se impune o interdicţie de a părăsi ţara pentru Dinel Nuţu, astfel încât în momentul condamnării Dinel Staicu a fost liber să plece. A plecat în Ungaria, astfel că statul român a mai cheltuit bani pentru a-l depista şi a-l băga la închisoare.