Putin şi-a făcut viaţa privată secret de stat

Fostul agent KGB Vladimir Putin a făcut din viaţa sa privată un secret de stat - soţia sa Ludmila are doar rare apariţii publice, cele două fiice ale sale sunt invizibile, iar un ziar a fost oprit câteva zile după ce a relatat despre o presupusă relaţie a sa cu o sportivă, comentează AFP sâmbătă.
Romania TV
25 feb. 2012, 11:53
Putin şi-a făcut viaţa privată secret de stat

„El este capul familiei şi ia deciziile pe care le consideră necesare”, a declarat în octombrie purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, atunci când a fost întrebat despre această situaţie, subliniind că trebuie respectată alegerea personală a premierului.

„Putin nu vrea deloc să vorbească despre acest lucru, iar directorii tuturor mass-media importante au fost informaţi. Niciun ziarist nu îndrăzneşte să abordeze acest subiect delicat „, a explicat pentru AFP fostul consilier al lui Putin, Gleb Pavlovski. „În urmă cu zece ani, nu-şi arăta fetele din raţiuni de securitate, dar atunci se ştiau mai multe despre ele. Astăzi, el are o viziune nouă asupra personalităţii sale, de om singur, căsătorit cu statul”, a precizat Pavlovski.

În aprilie 2008, ziarul Moskovski Korrespondent a fost oprit câteva zile după ce-a menţionat o posibilă recăsătorire a lui Putin cu gimnasta Alina Kabaeva, o campioană olimpică de două ori mai tânără decât el. Putin a negat ulterior aceste zvonuri, avertizându-i pe cei „care se amestecă în viaţa altora cu nasul lor mucos şi fantezii erotice”.

Ludmila Putina approape că nu mai apare în public. Ea nu a votat alături de soţul ei la alegerile legislative din decembrie, iar premierul a asistat singur la slujba de Crăciun din ianuarie, spre deosebire de preşedintele Dmitri Medvedev, care a fost însoţit de soţia sa.

Nu se ştie nimic despre cele două fiice ale lui Putin. Ultimele fotografii cu Maria, 26 de ani, şi Katerina, 25 de ani, datează din copilăria acestora.

Acest subiect tabu a fost ridicat şi în cursul unei mari manifestaţii a opoziţiei împotriva lui Putin, la Moscova, în februarie, de criticul muzical Artemi Troiţki, care a declarat în faţa a zeci de mii de protestatari că ţara ar trebui să aibă informaţii cu privire la familia liderului său.

„Sunt deja nouă ani de când fiicele sale studiază la Universitatea din Sankt Petersburg, dar nimeni nu le-a văzut acolo. Soţia candidatului (la prezidenţiale) apare în public atât de rar încât se zvoneşte că se află într-o mănăstire. La acestea se adaugă bârfele despre prietene tinere şi copii secreţi”, a scris Troiţki pe blogul său, denunţându-l pe „Barbă Albastră al Kremlinului”. ”Nu veţi găsi aşa ceva nici în Coreea de Nord, nici în Africa Centrală”, a afirmat el.

Cu o îndrăzneală neobişnuită, micul Teatr.Doc din Moscova a pus în scenă, cu trei săptămâni înainte de scrutinul prezidenţial din 4 martie, o piesă satirică intitulată ”BerlusPutin”, unde Alina Kabaeva este prezentă in fanteziile erotice ale eroului, a cărui soţie este plasată într-o chilie de mănăstire.

Potrivit sociologului Olga Krâştanovskaia, specialistă în elitele ruse, problema transparenţei în viaţa privată a liderului îi poate preocupa doar pe ”prooccidentalii care reprezintă sub 10 % din populaţie”. „În ansamblu, societatea este foarte conservatoare, având o atitudine patriarhală faţă de femei. Bărbatul are un rol special şi nu trebuie să împartă puterea cu soţia sa”, spune ea.

Afişarea Raisei, soţia lui Mihail Gorbaciov, care nu şi-a ascuns dragostea faţă de nevasta sa elegantă şi cultivată, a fost o excepţie în istoria ţării şi i-a iritat pe mulţi ruşi, aminteşte ea. Spre deosebire de SUA, unde minciuna privind relaţiile sexuale cu o stagiară a fost pe punctul de a-l costa preşedinţia pe Bill Clinton, ”societatea rusă nu vrea să ştie adevărul”, spune Krâştanovskaia. „În acelaşi timp, se vehiculează zvonuri care fac din Putin un seducător, cu amante tinere şi frumoase şi copii”, a concluzionat sociologul.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Stațiunea perfectă pentru pensionari în august. E ferită de aglomerație, are ape termale, peisaje frumoase și foarte puțini români știu de ea
Capital.ro
Autonomie în Ținutul Secuiesc! S-a aflat marele plan al maghiarilor: Îi vindeți pe români
Playtech.ro
Două eleve din România au obținut 2 medalii de argint și 2 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat! Nici inelul amanetat
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Șoferii cu permis auto categoria B nu au voie, sub nicio formă. Legea interzice, fără excepție
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Viktor Orban critică Occidentul și prevede un viitor dominat de Asia și Rusia
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!