„Eu am făcut o declaraţie şi mi-o menţin. Eu, la ora actuală, din punct de vedere al instituţiilor statului, în afară de presă, eu nu am nimic oficial legat de situaţia juridică a domnului Crăciunescu. Trebuie să mergi pe prezumţie de nevinovăţie. Dacă nu, la cel mai mic zvon, ştiu eu, pot să ies şi să spun că dumneavoastră nu ştiu ce aţi făcut”, le-a spus ministrul jurnaliştilor care au întrebat-o dacă îl va suspenda din funcţie pe Adam Crăciunescu.
Doina Pană a menţionat că nu se autosesizează din presă că ar putea fi ceva, dar că va aplica orice măsură pe care instituţiile statului i-ar cere-o.
„Eu salut ce face DNA. Vreau să fiu foarte bine înţeleasă. Salut că se reia, se revizuieşte, că sunt doi judecători care sunt într-un anumit regim judiciar acum care s-au pronunţat. Deci, că se reia cazul respectiv şi orice măsură pe care instituţiile statului o vor cere, evident că o vom aplica. Dar nu mă autosesizez eu că am aflat din presă că ar putea fi ceva”, a afirmat ministrul Doina Pană.
Dosarul Retrocedărilor: Directorul Romsilva contestă în instanţă controlul judiciar
Alianţa Creştin-Liberală (ACL) i-a solicitat marţi ministrului Doina Pană să îl demită pe directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, Adam Crăciunescu.
„Plecând de la acest dosar al retrocedărilor şi nivelul de implicare al directorului general al Regiei Naţionale a Pădurilor în acest dosar, noi credem că menţinerea lui în funcţia de director general este incalificabilă. Nu poţi în baza contractului colectiv de muncă să trimiţi pădurarul la începerea urmăririi penale, să îl suspenzi, iar pe managerul Regiei Naţionale a Pădurilor în aceeaşi situaţie, sub controlul judiciar, să îl menţii pe funcţie. Îi cerem ministrului delegat pentru Ape şi Păduri să îl demită de urgenţă pe actualul director general al Regiei Naţionale a Pădurilor”, a declarat deputatul Partidului Democrat Liberal (PDL) Tinel Gheorghe, marţi, într-o conferinţă de presă.